Acasă Actualitate Fost președinte al CJ Ialomița, găsit mort într-un șanț din Bălcești –...

Fost președinte al CJ Ialomița, găsit mort într-un șanț din Bălcești – Vâlcea

În dimineața zilei de duminică, 31 iulie a.c., fostul președinte al Consiliului Județean Ialomița, Silvian Ciupercă a fost găsit mort, iar polițiștii au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă.

Surse judiciare au declarat pentru News.ro că o persoană a sunat duminică, puţin după ora 7, la 112 pentru a anunţa că într-un şanţ, pe marginea unui drum din orașul Bălcești, județul Vâlcea, se află trupul unui bărbat.

Poliţiştii l-au identificat ca fiind Silvian Ciupercă, iar cadavrul a fost dus la Serviciul de Medicină Legală pentru realizarea necropsiei şi stabilirea cauzei decesului.

Silvian Ciupercă avea 73 de ani.

Fost primar al oraşului Ţăndărei în perioada 1996 – 2000, apoi timp de patru ani deputat în Parlamentul României – reprezentant al colegiului I Feteşti – Ţăndărei, prof. Vasile Silvian Ciupercă a deţinut, timp de 11 ani, din 2004 şi până în februarie 2015, funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean Ialomiţa.

Pe 10 februarie 2015, Silvian Ciupercă a fost reţinut, de către procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), la sediul instituţiei. A doua zi, la Tribunalul Bucureşti a fost înregistrată propunerea de luare a măsurii arestării preventive faţă de Silvian Ciupercă şi Gheorghe Vâlcan, la solicitarea DNA, sub acuzaţia comiterii mai multor infracţiuni de corupţie de către fostul preşedinte CJ. Silvian Ciupercă a stat o perioadă de 66 de zile în arest, după care a fost eliberat şi trimis în judecată în iunie 2015, fiind achitat anul trecut.

image_pdfVezi ca PDFimage_printPrintează articolul

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.