TRĂDARE. În urma cu aproape un deceniu, Năstase a vândut folosinţa gazelor, pe nimic, străinilor. Ponta a desăvârşit opera mentorului său, prin interzicerea pur şi simplu a accesului liber al proprietarului (teoretic, dar numai teoretic, acesta rămâne poporul român, prin statul român) la propriul său bun, căci, din 2013, gazele româneşti exploatate de OMV pot lua calea exportului, iar, dacă poporul român nu vrea să stea în frig, atunci va trebui, în compensare, să importe gaze ruseşti de trei ori mai scumpe.
Istoric al unei ticăloşii guvernamentale
Când Adrian Năstase, prim-ministru, a vândut Petrom-ul, a susţinut că a făcut-o la presiunea UE care stabilise această privatizare ca o condiţionalitate a aderării României. Că privatizarea Petrom a fost o condiţionalitate a aderării şi că aşa-zisele negocieri privind admiterea României în UE s-au desfăşurat sub presiunea clar formulată „vreţi aderarea, daţi economia”, este sigur.
De ce gazele, cu excepţia celor de sondă (asociate exploatării petrolului), au făcut parte din tranzacţia de privatizare, dacă nu cumva, la externalizarea procesării ţiţeiului şi distribuţiei carburanţilor, se putea evita externalizarea exploatării în sine a resurselor (statul urmând a rămâne stăpân nu doar teoretic, ci şi practic pe resursele sale)? Despre preţ nu mai vorbim! Dându-şi seama perfect ce a făcut şi conştient de urmări, Năstase s-a acoperit şi a supus privatizarea Petrom aprobării Parlamentului. Clasa politică a votat în aplauze, deşi parlamentarii, în majoritatea lor, habar n-aveau ce aprobă, clauzele cele mai importante fiind şi rămânând şi mai apoi confidenţiale.
În urma privatizării Petrom – care nici măcar privatizare n-a fost, căci OMV era o clasică societate de stat – România a rămas fără controlul exploatării tuturor resurselor sale de petrol şi a jumătate din resursele de gaze. Nu mai vorbim de faptul că statul român nu mai avea nicio poziţie economică de intervenţie pe piaţa carburanţilor.
Fiind scoasă din joc de pe piaţa petrolieră (exploatare, procesare şi distribuţie), România a mai schiţat că se opune prin câteva stratageme pe piaţa gazelor. Pe această piaţă deţinea Romgaz, iar faţă de OMV s-a luptat impunând, prin reglementari legislative sau guvernamentale, aşa-numitul „coş de gaze”, care combina preţurile gazelor din producţia internă şi respectiv ale gazelor din import şi în care gazul din producţia internă (deci cel de la Romgaz şi cel de la OMV) era decontat la un preţ rezonabil, avantajos consumatorilor interni. Statul român a putut menţine “coşul de gaze”, în măsura în care OMV era obligată fizic să îndrepte pe piaţa internă producţia de gaze obţinută, căci n-avea, tehnic, pe unde s-o orienteze spre Austria sau spre o altă destinaţie din afară.
Totul a fost însă pasager. Răul făcut de aşa-zisa privatizare a Petrom şi-a spus în cele din urmă cuvântul, îndeosebi după ce distribuţiile de gaze au fost confiscate, potrivit aceleiaşi formule din timpul negocierii aderării, de către Gaz de France şi E.ON. Pentru a termina pur şi simplu România, aceste trei companii-cheie şi-au unit forţele şi şi-au pus în mişcare agentul lor de vânzări de la Bruxelles, respectiv Comisia Europeană. Aceasta din urmă a obligat România să autorizeze exporturile de gaze şi să liberalizeze preţurile, mai precis să alinieze treptat preţul de decontare a producţiei interne la preţul gazului din import (adus din Rusia), preţ de trei ori mai mare. În acest fel, cei trei încasează ei renta diferenţială între preţul de exploatare şi preţul de desfacere. Proprietarul teoretic (poporul român) este exclus dintre beneficiarii respectivei rente diferenţiale. Consumatorului intern i se interzice de fapt să se bucure mai ieftin de resursele interne, resurse lăsate de Dumnezeu românilor şi nu altcuiva! Între timp aşa-numita interconectare a sistemelor de transport de gaze – impusă tot de la Bruxelles – începe să opereze. Nu numai scriptic, dar şi tehnic, OMV poate de acum exporta gazele româneşti exploatate, căci conducta Arad-Szeged a devenit funcţională! Adio gaze româneşti pentru români!
Ajuns la cârmă, guvernul Ponta se grăbeşte să avizeze şi liberalizarea preţurilor şi exporturile de gaze. Ba se mai şi lăuda că a pregătit testele necesare pentru ca exporturile de gaze să fie operaţionale. Românilor nu prea le explică, însă, cum stă treaba și care vor fi consecinţele. O ţine cu eforturile de a reîntregi salariile tăiate de regimul Băsescu, dar despre creşterea cu cel puţin 70-80% a facturilor la gaze nici un cuvânt. La câteva zile de la venirea la guvernare, Ponta a fost la Viena. Ce a căutat acolo? Păi, s-a văzut la scurt timp. Nu numai că s-a dat drumul la exporturile de gaze, ci s-a acordat OMV o facilitate incredibilă. Ca să ocolească preţul neconvenabil pentru companie al decontării gazelor exploatate intern, OMV şi-a construit o termocentrală pe gaze. Astfel, în loc să dea gazul exploatat pe piaţă, avea să-l folosească sub forma de consum propriu, la producerea de energie electrică. Guvernul român şi Parlamentul au replicat stabilind că orice termocentrală se poate aproviziona cu combustibil pentru producerea de energie electrică doar la preţul „coşului de gaze”. OMV a ameninţat că dă în judecată la UE guvernul român întrucât s-ar opune pieţei libere, respectiv obstrucţionându-i folosirea după dorinţă a gazelor extrase. Venit la cârmă, guvernul Ponta a rezolvat imediat problema! A acordat o exceptare OMV-ului spre a putea folosi ca un consum propriu – adică la preţul de decontare al gazelor exploatate intern – gazele îndreptate spre termocentrala sa. În schimb, termocentralele româneşti – toate de stat – nu au această facilitate, aprovizionându-se la preţul „coşului de gaze” de pe piaţă, adică la cel incluzând şi preţul de trei ori mai mare al gazelor ruseşti importate. Şi, ca urmare, apar nerentabile şi ineficiente.
Politică logică şi corectă
O clasă politică responsabilă şi ataşată poporului român şi acestei ţări nu ar fi acceptat niciodată trădarea şi mita. Nu ar fi renunţat niciodată la resursa importantă a gazelor pentru niciun preţ. Exploatarea, transportul, comercializarea trebuia să rămână integral de stat. Indiferent de presiunile politice. Miniştrii şi preşedinţii trebuiau să spună clar: „Nu dăm gazele naturale nimănui pe niciun preţ. Le vindem la un preţ acceptabil poporului şi industriei noastre. Şi păstrăm locurile de muncă”.
Nu s-a întâmplat aşa. După privatizarea pe nimic au dispărut mii de locuri de muncă din domeniu. Noii stăpâni au redus la maximum personalul pentru a-şi maximaliza profitul. Într-un judeţ ca al nostru sunt doar câţiva oameni care pot face intervenţii în caz de ceva. Uneori unul singur pe tură. Nu ai unde face reclamaţii. Facturile vin automat în plic şi trebuie plătite la poştă sau bănci pentru că au desfiinţat şi casieriile. În schimb, ca o compensare, noii proprietari i-au lăsat pe unii băieţi deştepţi din sistem să facă şi ei nişte bani. Mulţi bani. Probabil o parte din aceşti bani ajung pe ocolite la marii directori ai GDF Suez şi E.On care au fost de acord cu „schema”.
Miliarde din revizii şi verificări fictive
Periodic, toţi cetăţenii racordaţi la reţeaua de alimentare cu gaze naturale primesc o scrisoare. Pentru cei din zona noastră, ea este semnată de Directorul Direcţiei de Dezvoltare şi Administrarea Vânzărilor Mass Market a GDF Suez. În text se spune că „Potrivit legislaţiei, verificarea şi revizia instalaţiei reprezintă obligaţii ce revin clienţilor. Verificarea tehnică a instalaţiilor de utilizare se realizează la maximum 2 ani, iar revizia tehnică a instalaţiilor la maximum 10 ani.” Apoi se atrage atenţia consumatorului că au trecut cei doi ani sau cei 10, după caz, şi că trebuie să facă această operaţiune sub sancţiunea debranşării de la reţeaua de alimentare în caz de refuz. Pentru a părea că piaţa este democratică şi liberă se mai spune că: „Pentru efectuarea acestui serviciu puteţi opta pentru orice firmă autorizată de către Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei. Dacă există consumatori care caută pe site, vor descoperi că în judeţ nu sunt autorizate decât 11 firme pentru a face aceste operaţiuni. Patru din ele au sediul în Drăgăşani. Celelalte în Râmnicu Vâlcea. Dar consumatori sunt în multe localităţi din judeţ. Credeţi că îşi caută cineva firmă pe net? Prea puţini. Majoritatea ştiu că vine cineva de la o astfel de firmă la ei. De unde ştiu cei de la aceste societăţi că a venit timpul pentru verificare? Păi firmele aparţin unora care au lucrat la „gaze” când acestea erau de stat. Nu oricine şi-a putut face o astfel de firmă. Respectivele societăţi au bază de date amplă şi lucrează „pe mână cu cei de la Suez. Dacă nu ai bani să achiţi serviciul (care are un tarif exorbitant ajungând între 75-150 lei pentru o revizie sau verificare) poţi opta să plăteşti, lunar, în factura de gaze, în rate de fapt. În acest caz însă suma percepută se va dubla. Un fel de dobândă tip camătă. Interesul celor de la Suez este evident în acest caz. Multe societăţi însă racolează clienţii direct sau prin interpuşi oferind acest serviciu la o sumă mai mică. Condiţia este să nu ceri chitanţă. Ţi se reduce astfel din start contravaloarea TVA.
Dar cum se justifică societăţile? Păi la Suez nu dau socoteală de banii încasaţi de ei direct. Suez opreşte comisioane din banii încasaţi în numele serviciilor făcute de aceste firme de la populaţie. De asemenea ţine o evidenţă şi a celorlalţi abonaţi ai lor „ revizuiţi” şi taxaţi de partenerii lor direct. O astfel de firmă face, să zicem, azi o sută de revizii din care posibil 90 sunt la „ negru” pentru că lumea caută să plătească mai puţin. Transmite o notă Suez în care comunică lista cu cei 100 de clienţi verificaţi. Finanţelor însă nu le apar decât zece încasări. Nimeni nu se prinde de banii negrii pentru că statul nu ştie câte astfel de revizii a făcut fiecare firmă. Undeva aceste societăţi ţin evidenţe contabile duble sau chiar triple. Adică comit o infracţiune pedepsită grav oriunde în lume. Evaziunea fiscală. În cazul nostru evaziunea este şi mai gravă cu cât serviciile de revizie sunt de fapt banale înlocuiri ale unor sigilii puse pe contoarele de gaze de la locuinţe. Statul ar putea afla despre dimensiunea jafului de exemplu printr-un astfel de control. Ar cere Suez lista cu toţi abonaţii din Vâlcea care au făcut revizii anul trecut. Apoi ar aduna de le cele 11 firme vâlcene numărul clienţilor pentru care există chitanţe eliberate. Diferenţa ar însemna abonaţi care au plătit la negru, cu sume diferite în funcţie de tarifele şi „ reducerile” practicate de societăţile comerciale. La numărul de abonaţi e vorba de miliarde. Poporul e jecmănit la greu cu aceste operaţiuni inutile care ar fi trebuit fi făcute direct de către SUEZ şi pe cheltuiala sa. Aşa ar fi fost normal să se vândă dacă tot s-a vândut de Guvern gazul. Cu obligaţia cumpărătorului de a verifica reţelele şi sistemele pe cheltuiala sa atunci când este cazul să se facă. Dar cine s-a mai gândit atunci la aşa ceva. Năstase în niciun caz şi nici cei ca ei pentru că la banii care îi au nu mai contează cât costă consumul de gaze la grămada de vile pe care le deţin.
Redacţia noastră stă la dispoziţia oricăror organe de anchetă, control, cercetare judiciară sau fiscală cu exemple concrete (în caz în care ni se solicită) care demonstrează aceste ilegalităţi ale firmelor băieţilor deştepţi. Punem pariu însă că nu ne va consulta nimeni. Mecanismul merge perfect „uns” de ani buni!
ESCROCHERÍE, escrocherii, s. f. Infracțiune care constă în înșelarea unei persoane prin mijloace frauduloase în scopul obținerii unor profituri; faptă de escroc; înșelăciune, pungășie, șarlatanie. – Din fr. escroquerie.
• Radu DUMITRESCU