Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!
foto Vocea Valcii

Consilierul judeţean Gery de la PSD, candidatul ALDE pentru o primărie importantă din judeţ

foto Vocea ValciiOrganizaţia judeţeană Vâlcea a ALDE a ţinut să puncteze trecerea senatorului PNL Dan Niţu la partidul lui Tăriceanu, prin organizarea unei conferinţe de presă. Co-preşedintele ALDE Vâlcea, Cătălin Harnagea a spus că venirea lui Niţu la ALDE este un mare câştig, acesta fiind o personalitate bine cunoscută în judeţul Vâlcea. „Pe plan local Dan Niţu este o persoană cunoscută, ne bucurăm că a hotărât să vină în ALDE, îşi va ocupa poziţia pe care o merită”, a precizat Harnagea.

Conform regulamentului Comisiei de Fuziune în judeţele unde există parlamentari, aceia vor fi preşedinţi plini, nu va mai exista co-preşedinţia între PC şi ALDE. Astfel, Niţu preia frâiele organizaţiei de la Vâlcea, în timp ce Harnagea se retrage discret către capitală.

Foarte interesant este faptul că imediat după conferinţa de presă, oamenii lui Tăriceanu de la Vâlcea s-au întrunit într-o şedinţă la care a participat şi senatorul Niţu, venit direct de la Bucureşti. La şedinţa respectivă, a fost văzut şi consilierul judeţean Dumitru „Geri” Buşe, care, spun sursele noastre, este foarte nemulţumit pentru că spera să fie candidatul PSD la Primăria Horezu. Cum social-democraţii i-au spus „Pas”, Geri s-a reorientat către ALDE, partid care l-a primit cu braţele deschise.