Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!
Foto: captura video

VIDEO: Şi-a distrus Mercedesul S-Class în semn de protest

Foto: captura videoUn bărbat, supărat pe dealerul local Mercedes Benz, şi-a distrus Mercedesul S63 AMG cu crosa de golf. Bărbatul, jucător profesionist de golf, în vârstă de 33 de ani, originar din Coreea de Sud, şi-a folosit crosa personală pentru a-şi demonstra nemulţumirea faţă de atitudinea dealerului local Mercedes-Benz din Gwangju.

În plină criză de nervi, acesta şi-a distrus pas cu pas limuzina.

Maşina cumpărată de jucătorul de golf a fost în service-ul dealerului de două ori, timp de 60 de zile, dar eroarea care o avea la bord nu dispărea, iar maşina refuza să se supună comenzilor şi i se oprea motorul în mers.

Bărbatul a insistat în nenumărate cazuri să îi fie maşina (aflată în garanţie) înlocuită cu una nouă, însă dealerul a refuzat să îi rezolve cererea, iar lucrul acesta l-a scos din sărite pe om…

Video: youtube/ Cars-Addict.com