Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

VIDEO: Nu ai fost niciodată la Cascada Lotrişor, din Vâlcea? Iată ce ai pierdut!

Se apropie cu paşi repezi vara, iar iubitorii de aventură şi de natură aşteaptă cu nerăbdare să plece în excursii. Ei bine, una dintre destinaţiile din această vară poate fi şi Cascada Lotrişor, o locaţie absolut superbă. Cascada se află în Parcul Naţional Cozia, în partea central sudică a Carpaţilor Meridionali, la o altitudine aproximativa de 515 m.

Cum ajungi acolo? Este foarte simplu! Din Râmnicu Vâlcea mergi cu maşina circa 17 kilometri până la Căciulata, iar de acolo încă vreo 5 kilometri pe Defileul Oltului. Imediat după motelul Lotrişor, undeva pe stânga, se găseşte un panou care arată intrarea pe drumul forestier care duce la cascadă, drum care poate fi parcurs şi cu maşina.