Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!
Foto: captura video

VIDEO: Cum ar fi viaţa pe „vărul Terrei”

Foto: captura videoNASA anunţa joi că au descoperit o nouă exoplanetă, numită Kepler-452b. Astronomii din misiunea Kepler susţin că planeta este una similară Terrei.

Kepler-452b, „vărul mai mare al pământului”, aşa cum a fost denumită, se află la o distanţă de 1.400 de ani lumină şi gravitează în jurul propriei sale stele, care se află la o distanţă cu 5% mai mare decât se află Terra de Soare, astfel că o rotaţie completă are loc în 385 de zile.

Un grup de cercetători au explicat cum ar fi viaţa pe această exoplanetă, care este cu 60% mai mare de pământul. Pentru că este de cel puţin cinci ori mai masivă decât Terra, gravitaţia sa ar fi considerabil mai mare decât cea cu care sunt obişnuiţi oamenii. Potenţialii exploratori s-ar simţi, deci, de două ori mai „grei” decât se simt pe Pământ.

„Posibilii vizitatori ar putea, însă, face faţă acestei provocări. Până la urmă, şi pompierii sau cei care urcă pe munte cu rucsacul în spate cară greutăţi, imitând efectul gravitaţiei de pe Kepler. Dacă am ajunge acolo, am deveni mai puternici. Oasele noastre ar deveni mai puternice, ar fi ca şi cum ai merge la sala în fiecare zi. Pe termen lung, gravitaţia de pe această planetă ar duce la schimbări semnificative în corpurile potenţialilor colonişti”, a adăugat John Grunsfeld, fost astronaut.

Cercetătorii au declarat că „vărul Terrei” are mari şanse să fie o planetă telurică, cu zone stâncoase, vulcani activi şi apă, însă masa şi compoziţia acesteia nu au fost încă determinate.

https://www.youtube.com/watch?v=K1v1hpysT8w

Video: youtube / World News