Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!
Foto: captura video

VIDEO: Confruntări în Germania între zeci de mii de anti-musulmani și pro-imigranți

Foto: captura videoMii de simpatizanți și adversari ai mișcării populiste germane PEGIDA, în prima linie a nemulțumirii față de afluxul de refugiați din țară, s-au înfruntat luni seară la Dresda cu ocazia primei aniversări a acestei formațiuni.

Potrivit relatărilor de pe Twitter, peste 20.000 de persoane s-au adunat într-o piață din centrul Dresdei la apelul Patrioților Europeni împotriva Islamizării Occidentului (PEGIDA în germană), înființată pe 20 octombrie 2014 în același loc. De partea cealaltă, în tabăra pro-musulmanilor, participă peste 10.000 de oameni.

„Rezistență! Rezistență!”, au scandat simpatizanții PEGIDA sau „Noi suntem poporul!”, folosind celebrul slogan al manifestațiilor contra dictaturii comuniste din fostul RDG, de la sfârșitul anului 1989.

„Merkel, afară!”, se putea citi pe o pancartă. Cancelarul german a devenit ținta predilectă a simpatizanților PEGIDA din cauza politicii sale de deschidere în fața a sute de mii de migranți în ultimele luni, pe care mișcarea populistă o consideră o amenințare pentru Germania.

Liderul PEGIDA, Lutz Bachmann, a afirmat luni seară în fața mulțimii că Angela Merkel este un „dictator” și a cerut ca Dresda — bastion istoric al PEGIDA — să devină „centrul rezistenței” la politica guvernului german.

https://www.youtube.com/watch?v=RBYJmhTs-xQ

Video: youtube/ Lutz Bachmann