Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Încă un meci bifat

Oltchim a trecut la pas de ultima clasată chiar dacă Voina a menajat multe handbaliste

Campioana României la handbal feminin, Oltchim Râmnicu Vâlcea, are un singur scop în întrecerea internă, să bifeze meciurile care au mai rămas din acest sezon. Marți seara, la numai două zile după disputa din Liga Campionilor, chimistele au primit vizita ultimei clasate, SCM Craiova, și Radu Voina a decis să menajeze o parte dintre titulare, așa cum ne așteptam, de altfel. Oana Manea, Valentina Elisei, Luminița Dinu și Yeliz Ozel au urmărit partida din tribună, gândindu-se la meciul cu Buducnost Podgorica dar nici așa campioana nu a avut probleme. La pauză era deja 19-13 și era clar că lanterna ro șie a clasamentului nu putea limita scorul. În partea a doua a meciului ambii tehnicieni au rulat loturile și se poate spune că gruparea din Bănie se poate declara mulțumită cu scorul final, 39-24, în ciuda diferenței mari de goluri. Vetkova și Farcău, ambele cu câte opt goluri, au fost cele mai bune marcatoare ale echipei vâlcene. Oltchim rămâne pe primul loc al clasamentului, cu punctaj maxim. Pentru echipa craioveană au jucat și Ildiko Kerekes Barbu și Roxana Han, foste componente ale Oltchimului.

Derbiul se joacă în aprilie

 Oltchim ar fi trebuit să joace următoarea partidă de campionat sâmbătă, în deplasare la Universitatea Cluj, vicecampioana en-titre a României. Meciul a fost amânat, pentru că gruparea vâlceană joacă un nou meci în Liga Campionilor. Singura dată disponibilă găsită a fost cea de 28 aprilie. „Sâmbătă aveam programat meciul cu Oltchim, dar am fost nevoiți să-l amânăm, din cauză că joacă în Liga Campionilor. Nu am găsit o altă dată mai potrivită în calendar, pentru ambele echipe, decât cea din 28 aprilie. Pentru noi, oricum e o perioadă grea. Abia am venit din Rusia, de la meciul cu Dinamo Volgograd, am încercat să mergem direct la Roman, pentru partida cu HCM, de miercuri, dar nu am putut ajunge, din cauza condițiilor meteo. Abia am ajuns și la Cluj, fiind la un pas de a fi opriți de Poliție, pe tot traseul, din cauza drumurilor cu probleme”, a declarat directorul sportiv al formației ardelene.

Marcatoarele Oltchimului în această ediție de campionat: Elisei 67, Curea 50, Nechita 45, Chirilă 44, Jovanovic 35, Farcău 28, Stanca 27, Brădeanu 26, Vizitiu 24, Ozel 24, Meiroșu 24, Managarova 23, Manea 22, Vetkova 22, Geiger 12, Han 11, Băbeanu 11, Safta – 3

Clasamentul golgheterelor din Liga Națională: 1. Florentina Cartaș – CSM Cetate Devatrans 113, 2. Eliza Iulia Buceschi – HCM Baia Mare 99, 3. Amelia Busuioceanu – HCM Roman 92, 4. Andreea Dospin – CSM Ploiesti 87, 5. Florina Chintoan – Univ. Jolidon Cluj 85, 6. Marilena Alexandrina Burghel – ASC Corona 2010 Brasov 80, 7. Florina Zamfir Corona Brașov 70, 8-9. Mihaela Ani Senocico – Univ. Jolidon Cluj 76, Georgiana Ciuculete HC Zalău 76, 10. Cătălina Cioaric Oțelul Galați 68.

Vlad Soare