Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Cinci fotbalişti de la CSM, selecţionaţi pentru Centrul de Excelenţă de la Slatina

Antrenorul echipei noastre, Marian „Gicu” Deaconescu (foto 1), a fost desemnet de AJF Vâlcea, via Federaţia Română de Fotbal să facă o selecţionată vâlceană a fotbaliştilor născuţi în anul 2000. Lotul de 18 jucători, format în marea lor majoritate din componenţi ai grupei de la CSM Râmnicu Vâlcea a jucat un meci amical în compania echipei similare a Judeţului Olt, meci la care au asistat o serie de antrenor federali. În primă fază au fost selecţionat 9 juniori care au jucat o nouă partidă alături de alţi fotbalişti de la Olt, Gorj, Dolj, Mehedinţi şi Teleorman, la acţiune participând şi directorul Centrului de Copii şi Juniori de la CSM, Gabriel Mangalagiu (foto 2). În urma acestor trialuri, cinci fotbalişti vâlceni au fost selecţionaţi pentru proiectul de formare a Centrului Naţional de Excelenţă care va funcţiona la Slatina. Astfel, Alexandru Ionică (atacant), Laurenţiu Constantini (fundaş central), Bogdan Constantin (mijlocaş stânga), Antonio Spîrleanu (atacant), toţi de la CSM Râmnicu Vâlcea (atacant), se vor prezenta, în perioada 24-26 noiembrie la Târlungeni, la acţiunea de selecţie finală, de inventariere şi de comparaţie a tuturor copiilor remarcaţi născuţi în anul 2000. De menţionat este faptul că şi Adrian Matei (fundaş stânga) este în lotul lărgit al acestui proiect. La acţiune participă Centrele de Excelenţă: Târgu Mureş, Ardeal-centru, Oltenia-Banat, precum şi o selecţionată naţională compusă din regiunile care nu fac obiectul celor trei centre de excelenţă (Moldova, Muntenia, Ardeal-nord, Bucureşti-Ilfov). Fiecare lot va avea în componenţă maximum 30 de jucători.