Acasă Sănătate Servicii medicale în regim ambulatoriu în specialitatea ONCOLOGIE acum și la furnizorii...

Servicii medicale în regim ambulatoriu în specialitatea ONCOLOGIE acum și la furnizorii de servicii medicale privați, decontate de CAS Vâlcea!

Începând cu data de 16.11.2022, pacienții cu probleme oncologice pot solicita servicii medicale atât cabinetelor de specialitate din cadrul Spitalului Județean de Urgență Vâlcea, cât și cabinetului de specialitate din cadrul furnizorului privat SC CLINICA RAPITEST SRL.

Astfel, la data de 16.11.2022, odată cu aprobarea suplimentării normelor în specialitatea oncologie de către comisia mixtă formată din reprezentanții DSP Vâlcea, CAS Vâlcea și ai Colegiului Medicilor filiala Vâlcea, au fost finalizate procedurile de contractare a serviciilor medicale în cadrul cabinetului de specialitate, specialitatea oncologie, cabinet ce urmează a funcționa, zilnic, de luni până vineri, între orele 9,00 – 16,00, în cadrul ambulatoriului de specialitate al furnizorului privat SC CLINICA RAPITEST SRL.

„Facem precizarea că toate serviciile medicale oferite asiguraților în cadrul cabinetului de oncologie nou înființat vor fi decontate de către CAS Vâlcea.

Sperăm ca odată cu apariția concurenței între sectorul public și cel privat, calitatea serviciilor medicale oferite pacienților cu probleme oncologice să crească, iar listele de așteptare să devină istorie” a transmis conducerea CAS Vâlcea.

image_pdfVezi ca PDFimage_printPrintează articolul

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.