Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

REŢETA ZILEI: Pizza vegetariană (de post)

Ce vă trebuie? Pentru aluat: 250 g făină, 1 linguriţă cu zahăr, 150 ml apă, 3 linguri cu ulei, ½ linguriţă cu sare. Pentru umplutură: 100 g ciuperci, 150 g caşcaval vegetal, 3 căţei de usturoi, 1 roşie, 1 ceapă, 1 ardei gras, 50 g măsline.

Cum se prepară? Într-un castron amestecă drojdia cu o lingură cu făină, 3-4 linguri cu apă caldă şi zahăr. Acoperă şi lasă să crească. După 10 minute frământă maiaua cu restul de făină, uleiul şi apa. Când aluatul a căpătat consistenţă, presară sarea şi continuă frământatul. Lasă să dospească până îşi dublează volumul.

Întinde apoi o foaie şi aşează-o într-o tavă unsă cu ulei. Unge blatul cu roşia decojită şi zdrobită bine cu furculiţa. Presară caşcavalul ras şi ciupercile tocate fin. Deasupra împrăştie măslinele şi coace la cuptor aproximativ 20-30 de minute.

Când este aproape gata pune din loc în loc ardeiul şi ceapa tăiată rondele, ardeiul iute şi usturoiul tocat. Mai dă la cuptor 5 minute şi serveşte cât este fierbinte.

Poftă bună!