Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

REŢETA ZILEI: Ouă umplute cu spumă de hrean

Ce vă trebuie? 6 ouă, 150 g cremă de brânză, 150 ml smântână pentru frişcă, 2 linguri cu hrean ras fin, ½ linguriţă cu turmeric, ½ lingură cu zeamă de lămâie, ardei roşu şi pătrunjel verde pentru décor, sare, piper.

Cum se prepară? Fierbe ouăle în apă cu sare vreme de 7-8 minute din clipa în care apa începe să fiarbă. Trece-le prin apă rece apoi şi lasă-le să se răcească, apoi curăţă-le de coajă şi taie-le în jumătăţi.

Bate smântâna cu mixerul şi încorporează, la final, hreanul şi zeama de lămâie. Amestecă brânza cu un praf de sare, piper şi turmericul. Încorporează spuma de hrean şi pune amestecul într-un cornet, apoi ornează jumătăţile de ou.

Decorează cu ardei roşu tăiat şi frunze proaspete de pătrunjel ouăle umplute cu spumă de hrean şi lasă-le la rece 30 de minute înainte de a le servi.

Poftă bună!