Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

VIDEO: PREMIERĂ MEDICALĂ LA VÂLCEA

Bolnavii din Vâlcea cu pietre la rinichi nu mai sunt nevoiţi să se trateze la Bucureşti, Craiova, Cluj sau Târgu Mureş. De acum, au posibilitatea să o facă la Vâlcea, la cabinetul particular al dr. Droseta Frâncu. Aceasta a achiziţionat de curând, cu mari eforturi, un aparat revoluţionar, al doilea din ţară, cu ajutorul căruia pietrele de la rinichi devin doar o amintire neplăcută. Tratamentul nu este nici costisitor şi nici extrem de dureros, ne asigură dr. Droseta Frâncu.
„Acesta este un echipament de lipotriţie, Siemens Modularis tip II Variostar, care este constituit din aparatul de lipotriţie propriu-zis, masa de tratament, şi ecograful pentru ghidaj. Acesta este un echipament cu ghidaj ecografic, cu localizare a pietrei realizată ecografic. Este produs de firma Siemens, firmă cu tradiţie în domeniu. Pe plan internaţional, acest echipament mai este fabricat şi de alte firme, dar cu o diferenţă importantă de tehnologie, echipamentul având ghidajul ecografic prin capul de tratament, iar Siemens a scos pe piaţă ghidajul out-line: poziţionarea pietricelei se face cu această sondă direct pe tegumentul pacientului, nu prin capul de tratament, asta înseamnă o precizie mult mai mare în localizarea calculului”, spune Droseta Frâncu.
Poţi scăpa de pietre la rinichi în 30 de minute

Dr. Droseta Frâncu ne-a făcut o prezentare a noului echipament medical, ce presupune, cum funcţionează şi cât durează o procedură.

„Acest aparat sparge pietrele localizate în rinichi sau pe ureter. Noi o să abordăm doar pietrele din interiorul rinichiului, care pot fi cuprinse între 5 mm şi 20 mm. Poziţionarea pacientului se face pe masa de tratament, se apropie masa de capul de tratament pe care se aplică gel, se poziţionează rinichiul pacientului cu ajutorul sondei, astfel încât capul de tratament să fie fixat pe lomba pacientului. Imaginea rinichiului şi a pietrei apare pe ecranul ecografului, după care se trece la efectuarea tratamentului propriu-zis. Tot echipamentul se manevrează dintr-o comandă pe care se setează puterea cu care se începe şi frecvenţa numărului de şocuri pe minut, procedura durând cam 30 – 35 de minute, în funcţie de dimensiunile calcului şi de duritatea lui. În timpul procedurii, pacientul se poate mişca sau pietricica poate ieşi din raza de interes de pe ecran, moment în care se opreşte procedeul, se repoziţionează pacientul şi se reia procedura.
Înainte de începerea procedurii se face o terapie a durerii, pentru că acest procedeu poate produce durere, în funcţie de pragul dureros al fiecăruia, este mai mult sau mai puţin percepută. Acest lucru se face într-unul din saloanele de alături cu 15 – 20 de minute înainte, se pregăteşte pacientul, iar după terminarea procedurii, pacientul revine în salon şi se face o terapie post-procedură, care constă într-o perfuzie cu ser glucozat, un pic de xilină, dacă e cazul, un antispasmic. Oricum, nu ridicăm pacientul de pe masă şi îl trimitem acasă pachet, cum se procedează prin alte locuri”, a mai spus dr. Droseta FRâncu.

Cel mai ieftin tratament din ţară

De asemenea, medicul a mai adăugat că preţul unui tratament la cabinetul său, aflat în incinta policlinicii cu plată din centrul Râmnicului, este cel mai mic din ţară.
„Plata unui tratament va fi în jur de 900 RON / procedură, sumă mică, comparativ cu tarifele percepute de alte clinici. Spre exemplu, la Cluj, tratamentul este 3.000 RON, care mai include şi o urografie şi analize uzuale, la Tg. Mureş 1.500 RON, la Bucureşti, în jur de 3.000 RON. Noi avem preţuri comparative cu Craiova. Deja suntem funcţionali, colectivul de medici cuprinde pe toţi colegii mei urologi de la Spitalul Judeţean, dr. Victor Grigore, dr. Mihai Bălan, dr. Dominic Păşcuţ, dr. Dorian Berbescu şi dr. Eduard Ghiţă.
Cei interesaţi îi pot accesa telefonic pe colegii mei, pot face programări direct la dânşii, sau aici, la policlinica cu plată sau direct pe nr. meu de telefon”, a precizat medicul. Numărul de telefon al dr. Droseta Frâncu este 0788/345.638.