Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Cardiacii au dat alarma la Ambulanţă

Timp de cinci zile, ambulanţierii vâlceni au fost nevoiţi să intervină pentru acordarea primului ajutor în 660 de cazuri. „Au predominat afecţiunile cardiovasculare şi respiratorii, dar am avut şi urgenţe neurologice sau traumatisme produse prin cădere accidentală/lovire”, explică purtătorul de cuvânt al Serviciului de Ambulanţă Vâlcea, dr. Ioana Dincă. Pentru şapte dintre pacienţii care au solicitat asistenţă de urgenţă din partea ambulanţierilor ajutorul a venit prea târziu. Din fericire, pentru alte cinci persoane care au încercat să îşi curme zilele, intervenţia personalului de pe ambulanţă s-a dovedit salvatoare, acestea fiind apoi internate în Spitalul Judeţean De Urgenţă Vâlcea.