Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

842 de milioane de persoane suferă de foame, iar 500 de milioane de obezitate

Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Alimentaţie şi Agricultură (FAO) şi Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) au avertizat că mai mult de jumătate din populaţia mondială are „grave probleme nutriţionale” care se situează la extreme: fie înfometare, fie consum excesiv de alimente sau carenţe de micronutrienţi. Astfel, circa 842 de milioane de persoane suferă de foame cronică, iar aproximativ 2 miliarde sunt afectate de lipsa micronutrienţilor, în timp ce 500 de milioane suferă de obezitate, motiv pentru care, sistemele alimentare vor trebui să suporte schimbări importante pentru a îmbunătăţi dieta şi viaţa oamenilor.