Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!
foto Vocea Valcii

VIDEO: VEZI AICI programul electoral al orfanului care candidează pentru Primăria RÂMNICU VÂLCEA

foto Vocea ValciiO candidatură independentă foarte interesantă poate apărea pentru Primăria Râmnicu Vâlcea. Crescut la un orfelinat din Râmnicu Vâlcea, Mirel Nelu Pătraşcu, crede că poate strânge semnăturile necesare pentru o candidatură independentă. Se auto-intitulează Haiducul Râmnicului, iar sloganul său de campanie este „Vin peste voi”. Pe afişul său electoral tronează şi o pereche de cătuşe, semn că omul nostru este împotriva oricărei forme de corupţie.

Deocamdată, Mirel a strâns 800 de semnături în doar câteva zile şi este foarte încrezător că va putea depăşi numărul de 1.100 de semnături necesare pentru a-şi putea depune candidatura.

„Am fost părăsit la Maternitatea din Râmnicu Vâlcea, după care am crescut la o casă de copii, am trăit şi pe străzi, am avut parte de multe necazuri, am avut o copilărie chinuită. Vreau să demonstrez că un fost ocrotitor de la casa de copii poate să reuşească.

Ideea de a candida mi-a venit după ce am văzut ce se întâmplă în oraş. Sloganul meu este „Haiducul Râmnicului”. Iau de la bogaţi şi vreau să dau la săraci. Sunt mulţi oameni care mă iubesc, ştiu că am crescut într-o casă de copii, că am fost părăsit de părinţi”, ne-a declarat Mirel Nelu Pătraşcu.

Program electoral Mirel Nelu Pătraşcu

1. Eliminarea corupţiei din Primărie – instalarea unui sistem audio-video în fiecare birou al Primăriei pentru a urmări activitatea angajaţilor; se va crea o linie directă cu Parchetul şi DNA.

2. Rezilierea contractului cu Romprest. Voi crea un serviciu de curăţenie în cadrul Primăriei, astfel voi crea şi locuri de muncă. Toate acestea ducând la un tarif scăzut pentru cetăţenii oraşului.

3. Locuinţe sociale şi A.N.L. pentru cetăţenii care chiar au nevoie de acestea. Nu se vor mai da locuinţe pe pile şi relaţiei. STOP CORUPŢIEI!

4. Oraş fără câinii comunitari. Toţi câinii fără stăpân vor fi duşi la Adăpostul de la Feţeni. Toate firmele care vor dona resturi de mânare vor fi premiate de către Primărie.

5. Facilităţi fiscale. Cetăţenii şi firmele care plătesc la timp taxele către Primărie vor primi reduceri fiscale, altele decât cele existente.

6. Izolarea termică a blocurilor. Voi depune proiecte europene în vederea obţinerii de fonduri.

7. Transport gratuit pentru elevi şi pensionari. În limita a două călătorii pe zi, astfel reducem cheltuielile care sunt în prezent. Foarte mulţi cetăţeni abuzează de gratuitatea nelimitată pe care o au în ziua de azi.

8. Voluntariat pentru oraş. Cetăţenii care vor participa la acţiunile Primăriei vor avea acces gratuit la ştrand, grădina zoologică, etc.

9. Fii activ! Programe de recreere şi socializare pentru cetăţenii Râmnicului.

10. Iluminat public gratis. Iniţierea unor proiecte europene în vederea achiziţionării de panouri solare.

11. Siguranţa copiilor noştri! Monitorizarea video în toate şcolile şi grădiniţele Râmnicului.

Video: Youtube Vocea Valcii