În ultimul timp, prea mult se aminteşte public despre masoni şi Masonerie. În judeţul nostru, văzând calitatea morală a multor indivizi care au fost primiţi în această organizaţie, îţi vine să înjuri şi să-i trimiţi pe toţi la lada de gunoi. Dar cred că greşit, pentru că masoneria a fost şi rămâne o prezentare metafizică şi alegorică a vieţii. Nimeni nu este invitat să facă parte din masonerie, dar printr-o introspecţie a sufletului şi năzuinţelor sale de o viaţă, tot omul poate bate la porţile ei. Porţile nu se deschid la prima bătaie, pentru că şi viaţa, cu bune şi rele, te invită la bucurie şi plăcerea de a trăi după lungi încercări.
Scopul masoneriei este unul nobil: acela de a reda societăţii indivizi cu principii şi moravuri bune. Masoneria se presupune a fi o „şcoală de ajutor reciproc” în care individul, trăind într-o societate nedreaptă, dominată de prejudecăţi şi superstiţii, se şlefuieşte asemeni unei pietre brute, capătă contur, calitate, tinde către perfecţiune.
Principalele valori ale francmasoneriei sunt: Libertate, Egalitate, Fraternitate! Nu mai este o societate secretă, ci doar „discretă” şi prin tradiţie este o societate exclusiv masculină. Fiind considerată mult timp o societate secretă şi puternică oamenii din exteriorul organizaţiei, generic denumiţi ca fiind „profani” (adică ne-iniţiaţi) au privit deseori cu reticenţă şi poate chiar teamă „lucrările francmasoneriei” – de aici s-au născut fel şi fel de supoziţii care au căutat să denigreze imaginea masoneriei. Într-adevăr masoneria este alcătuită din oameni, iar oamenii sunt predestinaţi decadenţei şi păcatului. Sunt printre rândurile sale şi indivizi care confundă şi folosesc masoneria ca pe un volum de „Pagini Aurii” şi jucându-se de-a „şorţuleţele” caută să prolifereze prin găsirea de oportunităţi în scopuri personale.
În cadrul unei ţinute masonice sunt strict interzise discuţiile de natură politică, religioasă sau discuţii pe teme considerate ilegale de către Constituţie, aşa că „lucrurile pătate” care pot fi asociate masoneriei iau naştere tot de la indivizi şi nu de la entitatea în sine numită Masonerie. (va urma)
Jurământul masonic
“Jur, în numele Arhitectului Suprem al tuturor lumilor (Satana) să nu divulg niciodată secretele, semnele, cuvintele, învăţăturile sau practicile francmasoneriei şi să păstrez tăcere veşnică asupra lor. Făgăduiesc şi jur să nu trădez niciodată nimic din acestea nici prin scris, nici prin grai, nici prin gesturi, nici să pun altcineva să scrie, să litografieze, să graveze, să tipărească ceva, să nu dau în vileag în vreun fel ceea ce mi s-a descoperit până în această clipă sau mi se va descoperi în viitor. Dacă nu mă voi ţine de cuvânt, mă oblig să mă supun la următoarea pedeapsă: • să mi se ardă buzele cu fier înroşit • să mi se taie o mână • să mi se smulgă limba din gură • să mi se reteze gâtul • cadavrul meu să fie spânzurat în lojă în timpul primirii unui nou frate, iar după aceea să fie ars şi cenuşa aruncată în vânt.”