Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

VAI-ul îl leagă pe Ion Cîlea de mafia imobiliară din PSD

AMENINŢĂRI. Preşedintele PSD Vâlcea, Ion Cîlea, a lansat o serie de ameninţări la adresa ministrului secretar de stat Valentin Iliescu, doar pentru faptul că acesta şi-a permis să afirme că liderii USL l-au desemnat pe Cristian Buican drept candidat la preşedinţia CJ, un fapt confirmat chiar de liderul PNL Vâlcea. În replică, Iliescu spune că abia aşteaptă dezvăluirile social-democratului, pentru că în spatele plecării sale din Giurgiu se află mafia imobiliară pesedistă condusă de Cătălin Voicu şi Marian Vanghelie.

Război pe faţă între liderul PSD, Ion Cîlea, şi ministrul secretar de stat Valentin Iliescu. Democrat-liberalul susţine că social-democratul a fost scos din cursa pentru CJ, în favoarea liberalului Cristian Buican, Cîlea susţine că toate aceste afirmaţii sunt o diversiune şi-i  transmite ministrului pentru Relaţia cu Parlamentul că ar fi cazul să se « potolească », altfel va da publicităţii motivele plecării din Giurgiu. Dezvăluiri care l-ar pune pe fugă pe Iliescu. ,,Conducerea partidului îmi acordă tot sprijinul pentru acest mandat pentru candidatura de preşedinte la CJ. Nu va fi niciun blat. E o diversiune şi ar trebui ca domnul ăsta Iliescu, ce e pe acolo… ministru pentru Relaţia cu Parlamentul, să-şi vadă de treaba lui. Dacă aş spune eu ce a făcut pe acolo prin judeţul Giurgiu… Până acum nu m-am ocupat de dânsul, dar am să mă ocup de acum înainte şi de el şi de susţinătorul lui. Se duc şi spun că toate mandatele se duc la PNL, că PSD nu ia nimic, că au pierdut din cauza lui Cîlea. De ce au pierdut din cauza lui Cîlea? Că încerc să-mi fac datoria de dimineaţa până seara…şi nu fac cum fac alţii care nu primesc oamenii în audienţă şi nu rezolvă problemele fundamentale ale judeţului…Asta e o diversiune.

Cred că ar fi bine să se potolească,  că am înţeles că nici în partidul dânsului nu are o imagine prea bună şi e bine să stea în banca dânsului, dacă nu vrea să termine la Vâlcea cum a terminat la Giurgiu. Eu l-am respectat până acum, am zis că este un ministru, dar văd că dânsul întinde coarda şi dacă întinde coarda cu mine va avea zile negre, cu toate posturile lui de televiziune. Dacă vrea neapărat să se pună cu mine, eu mi-am creat imaginea prin muncă nu prin hănţănit din gură şi pot şi eu să spun ce a făcut el la Giurgiu, dacă tot vorbim de imagine”, a precizat Cîlea.

,,O să i-l leg pe Voicu de gât cu mafia lui cu tot” – Valentin Iliescu

Valentin Iliescu, ministru secretar de stat pentru Realaţia cu Parlamentul, îi transmite că nu este nevoie să se streseze cu ancheta, pentru că-i spune el care au fost motivele plecării. Democrat-liberalul susţine că Ion Cîlea ar trebui să stea în banca lui şi să facă ,,ciocu mic”, în condiţiile în care este coleg de partid cu mafia imobiliară din Giurgiu, condusă de pesedistul Cătălin Voicu şi Marian Vanghelie.

,,Eu nu i-am făcut nimic domnului Cîlea, dar mă obligă să-i răspund, vrea nişte explicaţii şi o să-i dau cu ele în cap să-l satur. Am plecat din Giurgiu pentru că am intrat în conflict cu mafia imobiliară condusă de colegul domniei sale de partid, domnul Cătălin Voicu, aflat şi acum în puşcărie, şi cu mulţi alţi şmecheri locali şi din conducerea PSD, cum este domnul Marian Vanghelie. Eu am candidat la funcţia de prefect de Giurgiu şi colegii domniei sale de partid au făcut presiuni ca acest post să nu mai revină PDL, ci PSD, pentru că aveau afaceri imobiliare acolo. Mafioţii au cumpărat toate terenurile aflate la marginea drumului naţional, iar fraierii fără bani şi-au primit terenurile în câmp.

Dacă mai face mult pe curajosul, îl leg pe Cătălin Voicu de gâtul lui, să mai vorbească şi altă dată. Încearcă cu tot felul de persoane din PDL, prin tot felul de legături subterane, să conducă PDL. E un personaj malefic. Neşansa face că  USL a stabilit alt candidat în persoana lui Cristian Buican şi  asta îl irită rău de tot. Îl informez că domnul Bleotu vine puternic din urmă şi-i va lua locul la preşedinţia partidului, pentru că el e de partea lui Geoană, iar Bleotu din grupul lui Victor Ponta. Jocurile sunt făcute indiferent de voinţa lui, cei doi lideri şi-au sacrificat judeţele conduse de dinozaurii comunismului”, a precizat Iliescu.

DANA NEDESCU