Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Traian Băsescu către Liviu Dragnea: Vei fi dat afară din PSD

Traian Băsescu a participat la ultima recepţie de Ziua Naţională a României, în calitate de şef al statului. Discursul său a fost extrem de emoţionant, la un moment dat şeful statului având chiar lacrimi în ochi. Cu toate acestea, el a spus că pe 16 noiembrie, românii au avut voinţa mai puternică decât politicienii şi televiziunile.

„Ce probă mai importantă a forței și voinței poporului român decât acel 1 decembrie care ne vorbește de unirea de neam, ca voință, ca fundament al spiritualității românești? Generația actuală și generația viitoare nu au decât de învățat de la aceste momente istorice, cu atât mai mult cu cât, de atunci, au traversat alt moment crucial pentru națiunea română: 22 decembrie 1989, acum un sfert de veac, un regim comunist care părea etern, la fel ca și conducătorul său, de atunci s-a prăbușit în fața dorinței de liberare a poporului român; și pe 16 noiembrie, românii au avut voință mai puternică decat politicienii și televiziunile” a preciza Traian Băsescu.

În Sala Unirii, la recepţia oferită de Palatul Cotroceni cu ocazia Zilei Naţionale a României s-a aflat şi preşedintele executiv al PSD, Liviu Dragnea. La un moment dat, Dragnea a făcut chiar o fotografie cu Traian Băsescu. Acesta nu a ratat prilejul de a-l pune în gardă pe vicepremier: „Veți fi dat afară din PSD pentru această poză pe care am făcut-o împreună”, informează România TV.