Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

STENOGRAME: Alina Gorghiu, COMPROMISĂ de dosarul lui VLASOV

MIhail Vlasov a fost trimis în judecată de către procurorii DNA, fiind acuzat de săvârșirea infracțiunii de dare demită, în calitatea sa de avocat în Baroul Iași, dar şi de fost președinte al Camerei de Comerț și Industrie a României (CCIR).

Procurorii au reţinut prin rechizitoriu că în data de 26 februarie 2013, Mihail Vlasov, în calitate de președinte al Colegiului de Conducere al CCIR, i-a solicitat unui membru al Parlamentului (deputat) să îi susțină interesele prin promovarea unui proiect de act normativ intitulat „Lege privind registratorii comerciali și activitatea de înregistrare în registrul comerțului”.

Alături de alţi parlamentari, printre semnatari, apare şi Alina Gorghiu, cerută expres de Vlasov după cum se poate citi în stenograme.

Interesant este faptul că Alina Gorghiu a fost audiată, ca martor, în data de 17 februarie a.c., ea susţinând în faţa oamenilor legii că a fost contactată de către deputatul Florin Iordache care i-a solicitat să semneze propunerea legislativă privind registratorii comerciali şi activitatea de înregistrare în Registrul Comerţului.

„Martora declară că nu şi-a pus problema cine a redactat acest proiect de lege, însă arată că acesta era un proiect asumat de formaţiunea politică din care face parte. Alina Gorghiu arată că nu a purtat discuţii cu deputatul Mircea Grosaru asupra acestei iniţiative legislative, însă s-a întâlnit cu acesta la Curtea de Arbitraj şi a presupus că a fost numit arbitru”, sustin procurorii DNA in rechizitoriul intocmit.

La sfârşitul lunii februarie 2013, Mihai Vlasov l-a sunat pe deputatul Florin Iordache căruia i-a indicat parlamentarii care urmează să semneze propunerea legislativă, printre cei amintiţi în discuţia telefonică numărându-se Alina Gorghiu, Toni Greblă şi Ion Chelaru.

Iată interceptările:

„…Vlasov Mihail: Dă-i telefon! «O iau s-o dau la alte…» Ca să fie semnătura lui ultima sau să renunţăm la ea. S-o semneze Vainer, Mircea Grosaru…

Florin Iordache: Da.

Vlasov Mihail: Alina Gorghiu.

Florin Iordache: Da, mă, să văd că…

Vlasov Mihail: Notează-ţi pe hârtie.

Florin Iordache: Da, mă, îi ştiu. Aşa!

Vlasov Mihail: Deci, Grosaru, Vainer …

Florin Iordache: Da.

Vlasov Mihail: Alina Gorghiu …

Florin Iordache: Da. Da.

Vlasov Mihail: Ă…Tu!

Florin Iordache: Da.

Vlasov Mihail: Şi Toni, Toni Greblă

Florin Iordache: Păi, pe Toni nu-l mai am.

Vlasov Mihail: Nu-l mai ai, a plecat?

Florin Iordache: A plecat.

Vlasov Mihail: Păi, pune pe altcineva de la Senat, de-al no… Pe Ion Chelaru.

Florin Iordache: Da.

Vlasov Mihail: Pe Ioniţă Chelaru.

Florin Iordache: Îhâm! Bine.

Vlasov Mihail: Da.

Florin Iordache: Hai să văd, să iau…

Vlasov Mihail: Da’ să fie şi-un senator! Ca să fie şi-un senator, ştii!

Florin Iordache: Da, mă, da. Nu-i o problemă asta! Da.

Vlasov Mihail: Da. Pune-l pe Ioniţă Chelaru. Nu-i o problemă, da’ aşa-i normal.

Florin Iordache: Da, da.

Vlasov Mihail: Şi am să-ţi spun, după ce semnezi şi tu, şi ăia toţi, şi semnează şi Mircea, am şi-un PPDD-ist, da’ nu ştiu la care să mă opresc, la un avocat, ăla care mi l-a recomandat ăsta, da’ am şi pe altcineva, da.

Florin Iordache: Îhâm.

Vlasov Mihail: Eu nu-i cunosc!

Florin Iordache: Bine.

Vlasov Mihail: Eu nu-i cunosc deloc, dar ă, ă… Da. Bine.

Florin Iordache: Găsim! Hai că găsesc şi… că… da. Bine.

Vlasov Mihail: Hai!

Florin Iordache: Bine! Bine, Mi… Bine! Pa, pa!

Vlasov Mihail: Hai că azi s-o avem cu semnăturile! Când o ai, să-mi faci şi mie o copie, te rog frumos!

Florin Iordache: Da, Mişule! Fără probleme! Pa, pa!”, potrivit interceptărilor procurorilor.

Ulterior, Vlasov a discutat cu o persoană neidentificată de anchetatori, căreia i-a comunicat faptul că a redactat proiectul legii registratorului comercial, care a fost însuşit de mai mulţi parlamentari, context în care apar vehiculate numele lui Marko Attila şi al lui Mircea Grosaru.

„Vlasov Mihail: Am făcut legea, am obţinut şi semnăturile.

Interlocutoare: Da.

Vlasov Mihail: De la Vainer.

Interlocutoare: Da.

Vlasov Mihail: De la Alina Gorghiu. De la Klarik Laszlo, de la UDMR, un senator. De la Attila Marko, un deputat, tot de la UDMR. (..) De la Mircea Grosaru şi de la Florin Iordache”, se arata in documentele DNA.