Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!
foto libertatea

ELEVĂ de 15 ani a încercat să-şi ia viaţa cu 20 de pastile de EXTRAVERAL

foto libertateaO adolescentă de 15 ani din Râmnicu Vâlcea a decis să-şi pună capăt zilelor şi a inghiţit 20 de pilule de extraveral. Din fericire, chemaţi prin 112 ambulanţierii vâlceni au sosit la domiciliul fetei în timp record, salvându-i astfel viaţa. Eleva a fost transportată la Spitalul Judeţean de Urgenţă Vâlcea, la Unitatea de Primiri Urgenţe pentru acordarea de îngrijiri medicale. Adolescenta a fost internată la secţia de psihiatrie a spitalului vechi.

„Am fost solicitaţi de urgenţă la un caz în zona Nord a municipiului Râmnicu Vâlcea. Când am ajuns la faţa locului, am constatat că avem de a face cu o tentativă de suicid a unei tinere de 15 ani. Primul diagnostic a fost de ingestie voluntară de medicamente”, ne-a declarat un angajat al Ambulanţei Vâlcea.