Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Senatorul Niţu îi îndeamnă pe dascăli să procreeze

Veste bună pentru tinerele cadre didactice care îşi doresc să facă un copil. Senatorul PNL Dan Niţu a anunţat că o ultimă lege, pe care el a susţinut-o, a fost votată în Senatorul României, le permite dascălilor să intre în concediu maternal, iar creşterea copilului va fi considerată vechime efectivă în învăţământ. Mai mult, membrii personalului didactic care intră în concediu pentru creşterea copilului vor obţine cu mai mare uşurinţă sporul de stabilitate de 15% din salariul de bază, acordat la 10 ani neîntrerupţi de vechime în învăţământ. „Cu toţii preţuim dascălii pentru efortul lor de a ne îndruma şi de a ne forma copiii. Pe lângă această misiune, ei mai au de îndeplinit una, comună tuturor: curajul şi marea fericire de a avea copii. În România, profesorii au, din păcate, destule motive pentru a se gândi de două ori înainte de a lua o asemenea hotărâre. Iniţiativa legislativă în discuţie, pe care am susţinut-o atât în Comisia pentru egalitatea de şanse, cât şi în şedinţa de plen constituie o atitudine normală şi responsabilă a instituţiilor statului, precum şi un semn de recunoaştere a importanţei familiei în societatea noastră. Propunerea a fost transmisă Camerei Deputaţilor, care este cameră decizională” – susţine senatorul PNL Dan Niţu.