Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Senatorul Butnaru i-a spus ADIO lui Dan Diaconescu

A plecat la PSD

Senatorul Butnaru i-a spus ADIO lui Dan Diaconescu

DEMISIE. Situaţie unică în judeţul Vâlcea. Doi senatori, membri de acum ai PSD, reprezintă Colegiul Bălceşti din Vâlcea în Senatul României. Acest lucru a devenit posibil odată cu trecerea pepededistului Florinel Butnaru la PSD. Astfel, de acum, Laurenţiu Coca şi Florinel Butnaru vor face campanie umăr la umăr în cel mai numeros colegiu din Vâlcea. „Am semnat adeziunea la PSD, având în vedere procedurile din Senat şi am fost repartizaţi în sectorul 4, în organizaţia PSD, unde preşedinte este ministrul Sportului, Nicolae Bănicioiu. Tot grupul de la Braşov acolo va activa. Am fost invitat la PSD la discuţii, am discutat cu domnul preşedinte Cîlea, care mi-a spus că se bucură de această alegere şi este deschis la orice colaborare” – a precizat senatorul Florinel Butnaru.

Senatorul Florinel Butnaru şi-a anunţat demisia în data de 7 octombrie a.c., ora 16.30, de la microfonul central al Senatului României, renunţând la PP-DD şi afiliindu-se grupului parlamentar PSD. Alături de Butnaru, au mai demisionat alţi doi senatori, este vorba despre Marius Coste, senator de Braşov şi Dan Ioniţă, senator de Prahova. Şi la Camera Deputaţilor au avut loc în aceeaşi zi alte două demisii din PP-DD, iar aici au demisionat Răzvan Tănase şi Constantin Alin Bucur.

Întâlnire la restaurant cu Dan Diaconescu

Realizând probabil că PP-DD se află la un pas desoluţie, Dan Diaconescu a încercat să-şi apropie parlamentarii, invitându-i la restaurant pentru socializare. Unora nu le-a căzut deloc bine, ei crezând că fac politică, nu şuetă la cârciumă. „La nivel central, parlamentarii vor pleca pe capete. Lui Vochiţoiu, liderul de grup, îi e frică că o să rămână fără senatori. Sub şapte senatori, grupul se desfiinţează. Am informaţii că săptămâna viitoare, alţi 2 senatori şi 3 deputaţi vor pleca. Săptămâna trecută, am fost invitaţi de Dan Diaconescu să facem politică la un restaurant. Acolo, Dan Diaconescu ne spunea că doar împreună suntem o echipă şi avem forţă. La fel, ne-a spus că nu trebuie să intrăm la guvernare. La început, am avut propuneri de intrare la guvernare din partea PSD. Domnia sa apreciază că este mai bine pentru el, având în vedere că vrea să candideze la preşedinţie, să stăm în opoziţie. Dacă intrăm la guvernare alături de PSD, nu mai poate folosi sintagma de ciocoi. Prin urmare, domnia sa are un interes personal. Nu este interesul partidului, exprimat din forţa lui, prin parlamentarii lui. Apoi, Dan Diaconescu ne-a reproşat că ne vindem pe bani, pe zeci de mii de euro. Din câte cunosc eu nici un parlamentar nu a luat banii de la partidul în care s-a înscris. A obţinut, în schimb, respect şi un proiect pe termen lung. Cred cu tărie că acest pas de a trece la PSD va fi benefic şi pentru alegătorii mei”.

Sabotarea de la Vâlcea

Era doar o chestiune de timp până când senatorul Butnaru ar fi părăsit PP-DD, asta şi datorită relaţiilor tensionate dintre el şi preşedintele interimar al organizaţiei, Eugen Mihalache. Acum, Butnaru dă cărţile pe faţă şi scoate la iveală mizeria din PP-DD Vâlcea. „Iată care sunt motivele de Vâlcea: Un prim motiv este sabotarea politică a subsemnatului de către Biroul Executiv Judeţean, de către preşedintele interimar Mihalache, împiedicarea tuturor acţiunilor mele politice pe plan local şi nu în ultimul rând scandalul cotizaţiilor. Ne-am făcut de minune cu scandalul cotizaţiilor şi a donaţiilor, lipsa de transparenţă fiind extrem de nocivă. S-a văzut clar că nu se poate gestiona o simplă evidenţă contabilă. Toate aceste nereguli în funcţionarea organizaţiei judeţene au fost aduse sistematic la cunoştinţa preşedintei Simona Mann şi a Biroului de Coordonare, care nu au luat nicio măsură şi nicio decizie până în prezent. Nici bună, nici rea”.

Bani pentru partid: 15.000 de euro pentru un deputat, 30.000 de euro pentru un senator

„Ştiţi foarte bine că s-a solicitat de către preşedintele interimar Eugen Mihalache, domnia sa are o agendă, în care a notat sumele pe care trebuie să le aducem pentru partid şi sumele pe care le-am fi investit în campania electorală să le băgăm în contul domniei sale. N-am comentat în nici un fel, însă vă pot dezvălui cum am reuşit să depăşesc această situaţie. I-am promis domnului Mihalache că mă duc la BCR şi voi face un credit, având în vedere că aveam un venit destul de mare la ARR, şi mă voi achita de această datorie. Timpul a trecut, BCR-ul nu mi-a acordat acest credit, a venit ora depunerii dosarelor la Prefectură şi nici până azi nu i-am dat vreun leu. În logica lui Mihalache, deputaţii trebuiau să dea 15.000 de euro, iar senatorii 30.000 de euro. Mihalache a justificat că 5.000 de euro erau pentru partid, iar 10.000 de euro pentru campania electorală. Bineînțeles, la senatori se dubla” – a mai adăugat senatorul Butnaru.