Acasă Politică PSD Vâlcea are un președinte executiv de nota 10! Cristian Nedelcu, omul...

PSD Vâlcea are un președinte executiv de nota 10! Cristian Nedelcu, omul care a performat atât în administrație, cât și în politică

Ales recent în funcția de președinte executiv al PSD Vâlcea, primarul municipiului Drăgășani, Cristian Nedelcu, este unul dintre oamenii care au performat atât în administrație, cât și în politică. Încă de la intrarea lui în politică, a ales social-democrația pentru că a considerat că acolo îi este locul, acolo unde poate fi aproape și ajuta oamenii.
Dintotdeauna, lui Cristian Nedelcu i-a plăcut să facă lucrurile la superlativ. Începând cu studiile: în anul 1987, pe vremea când chiar se făcea carte, a absolvit Institutul Politehnic București , specializarea Automatizări și Calculatoare, cu nota 10. Mai apoi, a a obținut două certificate de inovator la Întreprinderea de Talpă și Încălțăminte din Cauciuc Drăgășani. În 2010, tot cu nota 10, obține masterul la Universitatea Lucian Blaga din Sibiu, Facultatea de Drept. Această dorință a lui Cristian Nedelcu de a performa cu note maxime s-a văzut și în modul în care administrează orașul Drăgășani: atent, responsabil și chibzuit.
Implicarea sa în politică la cel mai înalt nivel nu poate fi decât un câștig pentru PSD Vâlcea, care, de acum, are în frunte un președinte executiv de nota 10.

”Un ales local trebuie să fie corect, cinstit și să nu aibă dublă măsură”

Cristian Nedelcu consideră că funcția de președinte executiv al celui mai mare partid de opoziție îl obligă și responsabilizează în același timp.
”În urmă cu patru ani, l-am sprijinit pe actualul președinte Constantin Rădulescu și îl sprijin în continuare pentru poziția de președinte al CJ Vâlcea, necondiționat. În cei 4 ani din acest mandat, am beneficiat permanent de sprijinul dumnealui în ceea ce privește modernizarea municipiului Drăgășani.
Acum discutăm despre alegerile locale, iar noi trebuie să confirmăm la locale și să mai câștigăm încă un mandat, atât eu, cât și Constantin Rădulescu.
Într-adevăr, PSD vine după un an 2019 greu, este pe un trend descrescător, însă sunt încrezător că lucrurile se vor schimba. Avem mesajele cu care PSD își va recupera electoratul și mai mult decât atât: Dintotdeauna am considerat că un primar trebuie să fie corect, cinstit și să nu aibă dublă măsură. Ceea ce promiți trebuie să și faci! Atât și nimic mai mult”, susține proaspătul președinte executiv al PSD Vâlcea, Cristian Nedelcu.

image_pdfVezi ca PDFimage_printPrintează articolul

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.