Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

PSD Cluj s-a zbănţuit cu nevasta lui Ponta alături

• La câteva ore după înmormântarea victimelor accidentului aviatic din Apuseni

Ziua de 24 ianurie 2014 a fost o zi tristă pentru România, fiind cea în care a fost înmormântat Adrian Iovan, una dintre victimele tragicului accident aviatic din Apuseni. În semn de respect pentru durerea familiilor, în majoritatea oraşelor din ţară, la sărbătoarea Unirii Principatelor a fost anulată hora tradiţională de la final. Dar la câteva ore după înmormântare, la ora 16.00, la Cluj-Napoca începea o uriaşă petrecere la un hotel de 4 stele din centrul oraşului. Printre invitaţi se numărau soţia premierului Daciana Ponta, Ioan Rus (fost ministru de Interne), Vasile Dâncu (fost ministru al Informaţiilor), Corina Creţu (europarlamentar), preşedintele PSD Cluj, Remus Lăpuşan, primari şi parlamentari PSD. Petrecerea a durat cam 6 ore, terminandu-se la ora 21. Au participat nu mai puţin de 1.200 de persoane şi distracţia a fost cuvântul de ordine. De asemenea, s-a organizat o tombolă cu întrebări „distractive” de partid de genul „Cine este preşedintele PSD Cluj”, „Cine e secretarul partidului”. Pesediştii au fost răsfăţaţi cu aperitive şi mai multe meniuri, exact ca la o petrecere de nuntă. De asemenea, băutura a curs în pahare, totul fiind gratis pentru invitaţi.