Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Primarul PNL din Băbeni nu lasă primăria pentru CJ

După demisia consilierului judeţean liberal, Claudia Militaru, s-au făcut tot felul de speculaţii care l-au privit pe primarul Oraşului Băbeni, Ion Bîzîc, următorul pe lista USL la alegerile locale din 2012. S-a spus că edilul ar putea să renunţe la funcţie pentru un loc de consilier judeţean. Mai mult decât atât, Bîzîc urma să fie ales preşedinte interimar al CJ şi chiar să candideze la eventualele alegeri parţiale. Primarul de la Băbeni l-ea spus apropiaţilor că nu este dispus să ia o astfel de decizie radicală şi că îşi va termina mandatul la Băbeni, în zilele următoare urmând să depună şi hârtia oficială la Consiliul Judeţean prin care anunţă că nu va onora locul de ales judeţean rămas vacant după demisia Claudiei Militaru. În aceste condiţii, forul judeţean va funcţiona, cel mai probabil, cu un consilier mai puţin. Următorul pe lista USL este Claudiu George Stanciu despre care se zvoneşte că şi-a dat demisia din PSD Drăgăşani.