Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Pesediştii îl acuză pe Băsescu că aruncă fumigene pe lângă „comisia Nana”

Preşedintele PSD Dolj, deputatul Claudiu Manda, a declarat că anunţul preşedintelui Traian Băsescu cu privire la memorandumul cu FMI este doar o diversiune pentru a distrage atenţia de la problemele iscate de achiziţia terenului de la Nana, şi din păcate pentru asta va trebui să sufere medicii, profesorii şi pensionarii. „Anunțul președintelui este evident o diversiune, care arată cât de mare este gradul său de iresponsabilitate, atunci când trebuie să își apere interesele personale. Este evident că Traian Băsescu vrea să acopere problema terenului achiziționat de fiica sa, pentru el, în condiții care merită elucidate. Păcat că pentru asta trebuie să sufere medicii, profesorii, pensionarii ale căror măriri de venituri sunt periclitate de decizia lui Traian Băsescu”, a declarat liderul social-democraţilor din Dolj, deputatul Claudiu Manda.