În contextul crizei tot mai acute din România, în care Guvernul Boc ne adânceşte pe zi ce trece şi a situaţiei materiale tot mai precare a cetăţenilor, cauzată de măsurile miniştrilor portocalii, parlamentarii PSD au iniţiat împreună cu alţi 56 de parlamentari ai Opoziţiei o măsură salvatoare pentru toate categoriile sociale şi de stimulare a economiei. Deputatul PSD Aurel Vlădoiu susţine că, astfel, pe 30 iunie, s-a votat în Comisia de Buget, Finanţe şi Bănci iniţiativa legislativă de reducere la 5% a TVA-ului pentru produsele din coşul zilnic. „Deşi a fost acuzată că nu face decât să critice Guvernul şi nu vine cu nicio măsură viabilă, Opoziţia a fost singura care a înaintat măsuri constructive de relansare economică şi de ajutorare a cetăţenilor. Reducerea la 5% a TVA-ului la alimentele de bază cum sunt pâinea, carnea proaspătă, laptele, uleiul vegetal şi zahărul este o măsură absolut necesară care trebuia luată de Guvern Boc încă de la începutul crizei. Această măsură va ajuta categoriile sociale care acum sunt la limita subzistenţei. Această iniţiativă va duce şi la relansarea agenţilor economici din domeniul alimentar. TVA-ul scăzut la alimentele de bază este o măsură aplicată în majoritatea statelor membre UE şi este conformă cu directivele Comisiei Europene”, a declarat reprezentantul PSD. Totodată, el a precizat că sunt ţări din Uniunea Europeană care au şi 0% TVA pentru alimente, dar Guvernul Boc creşte TVA-ul la 24% şi lasă oamenii să moară de foame, doar ca să aibă bani să dea clientelei portocalii. „Dacă se gândesc la cetăţenii care i-au ales şi la victimele nenorocirilor din ultimul timp, parlamentarii PDL-ului vor vota această iniţiativă”, a mai adăugat parlamentarul. Iniţiativa a fost adoptată cu 18 voturi pentru şi 5 împotrivă de Comisia Buget, Finanţe şi Bănci şi va fi supusă votului plenului Camerei Deputaţilor la începutul sesiunii parlamentare din toamnă, după o previzibilă vară fierbinte. CODRUŢA ALEXANDRU
Lasă un comentariu