Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Ordonanţa migraţiei aleşilor locali a făcut prăpăd la Vâlcea

• conducerea ACL îşi numără „morţii” şi aşteaptă ultimul asalt al PSD-ului • opoziţia a câştigat deocamdată Consiliul Judeţean, dar l-a pierdut pe cel Municipal

Mai sunt doar două zile în care aleşii locali din Vâlcea, fie ei consilieri judeţeni, municipali sau locali, mai pot profita de prevederile Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului Local, denumită generic şi „ordonanţa migraţiei politice”. Conducerea ACL Vâlcea îşi numără „morţii” şi aşteaptă finalul războiului. De partea cealaltă, pesediştii se bucură şi spun că au ieşit mult pe plus. La o primă vedere, ACL a câştigat majoritatea în Consiliul Judeţean, dar depinde de votul independenţilor plecaţi de la UNPR şi PPDD, dar l-a pierdut pe cel Municipal Râmnicu Vâlcea după ce doi foşti penelişti au trecut în tabăra puterii, Panduraşu şi Boban.

„Ne-au plecat primari care au reclamaţii la DNA şi ANI” – Cristi Buican

Copreşedintele ACL, deputatul Cristi Buican, recunoaşte că pierderile sunt importante: „Nu am făcut un bilanţ definitiv pentru că mai sunt câteva zile în care se poate întâmpla orice. Sunt sigur că PSD va încerca alte lovituri importante pe final de valabilitate a ordonanţei. Ne-au plecat doi consilieri municipali, e o pierdere mare pentru că puteam să avem majoritate. Ne-au mai plecat consilieri locali, dar i-am păstrat pe toţi consilierii judeţeni. La capitolul primari ştiu că i-am pierdut pe cei de la Nicolae Bălcescu, Berislăveşti şi Drăgoeşti şi că mai sunt presiuni şi la alţii, pe ultima sută de metri. Aici nu pot spune că e mare supărare pentru că am pierdut edili cu reclamaţii la DNA sau ANI. Probabil de asta au şi plecat, au crezut că dacă merg la PSD scapă de probleme.”.

„E important că ne-am păstrat echipa unită la Consiliul Judeţean” – Romulus Bulacu

Şi celălalt copreşedinte al ACL, Romulus Bulacu, fostul preşedinte al defunctului PDL, spune că păstrarea unităţii consilierilor judeţeni este importantă: „Nu am făcut nici noi calculele, în ceea ce priveşte plecările din rândul pedeliştilor. La o prim bilanţ pierderile la PDL nu sunt foarte mari, la liberali par mai multe. Şi noi am pierdut doi consilieri municipali, pe Cosmin Constantinescu şi pe Bogdan Costinescu dar ne-am menţinut echipa unită la Consiliul Judeţean. Toţi consilierii judeţeni au semnat că nu vor pleca din ACL şi din acest punct de vedere nu se mai poate întâmpla ceva. Aşa prin judeţ sunt mai multe zvonuri în ceea ce-i priveşte pe câţiva consilieri de localităţi dar nu este nimic sigur. Nu a plecat niciun primar ceea ce mă bucură. E drept, însă, că mai sunt câteva zile în care ordonanţa este în vigoare.”

PPDD s-a dezintegrat, UNPR trăieşte. „Poate e bine că s-au limpezit apele” – Dan Mazilu

De departe cele mai mari pierderi au fost suferit de PPDD, partidul lui „Nea Dan” dezintegrându-se la Vâlcea. Pepedediştii nu mai au consilieri judeţeni şi municipali şi nici marea majoritate a fostelor organizaţii din judeţ. Şi pentru UNPR războiul a fost dur. Dintre consilierii municipali a mai rămas unul singur, Ionuţ Nuică, în timp ce cei doi aleşi judeţeni sunt acum independenţi. Uneperiştii şi-au păstrat, însă, cei doi primari, Constantin Şerban de la Popeşti şi Alexandrina Ivancu dar şi consilierii locali din diverse comune. la capitolul zvonuri se pare că UNPR este în tratative avansate cu câţiva edili ACL. „Poate că e mai bine aşa, că s-au limpezit apele. Cine nu a mai dorit să activeze în UNPR a plecat. Au avut ocazia să facă o alegere şi fiecare a făcut cum a crezut”, spune deputatul Dan Mazilu, preşedintele uneperiştilor vâlceni.

„Am ieşit foarte bine, îi aşteptăm acasă şi pe Prală, Persu şi Tărăşenie” – Costi Rădulescu

În ceea ce priveşte PSD, acesta este câştigătorul clar al războiului. Spre putere au plecat consilieri municipali dar şi primari, marea majoritate veniţi de la PNL. Deputatul PSD, Constantin „Costi” Rădulescu lasă de înţeles că marile surprize vor putea apărea pe ultima sută de metri: „Clar am ieşit cu mult pe plus, nici nu se pune problema să fie altfel. Şi gândiţi-vă că mai este ceva timp, nu mult dar suficient. hai să facm un prim bilanţ. Au trecut la noi primarii de la Nicolae Bălcescu, Drăgoeşti, Berislăveşti, Ştefăneşti, a trecut consilierul Panduraşu pe care-l felicit pentru alegerea făcută. E prietenul meu şi vom face echipă foarte bună. A plecat şi Liviu Boban la PC dar tot în alianţă cu noi. Din câte ştiu eu vor trece şi primarii de la Vaideeni şi Goleşti aşa că ajungem la mulţi primari în judeţ. Una peste alta îi aşteptăm acasă şi pe Ştefan Prală, Doru Tărăşenie şi Mihai Persu. Îi aşteptăm să vină acasă că doar de la noi au plecat, nu?”