Acasă Politică Lui Veţeleanu i-a mai trecut supărarea pe Romeo Rădulescu

Lui Veţeleanu i-a mai trecut supărarea pe Romeo Rădulescu

SCHIMBARE. Cu toate că despărţirea politică dintre primarul Romeo Rădulescu şi fostul viceprimar al Râmnicului, Eusebiu Veţeleanu, nu s-a petrecut deloc în termeni amiabili, situaţia pare să se mai fi schimbat între timp, cei doi declarând că ar fi dispuşi să lucreze împreună, dacă situaţia o cere. Pornind de la premisa că timpul vindecă toate rănile şi aduce oamenii la sentimente mai bune, Rădulescu şi Veţeleanu au declarat că ar accepta să fie viceprimar, în funcţie de conjuncturile politice.

În urmă cu câteva săptămâni, Eusebiu Veţeleanu susţinea că nu-şi mai doreşte să mai lucreze, sub nicio formă, cu primarul Romeo Rădulescu, având în vedere că în perioada în care candidatul UNPR a fost viceprimar al Râmnicului a avut o relaţie mai mult decât tensionată cu edilul.  „Pur şi simplu îmi este lehamite de tot ce se întâmplă în primărie. Da, este adevărat. Vreau să plec de aici, în momentul în care îmi voi găsi ceva stabil de muncă. Nu spun că lucrul acesta se va întâmpla mâine, poimâine sau săptămâna viitoare, dar se va întâmpla. Sigur. Primarul Rădulescu spune peste tot că eu sabotez activitatea Primăriei Râmnicului, dar nu este nimic adevărat. Eu nu sabotez pe nimeni. Îmi văd de treaba mea. Sunt o sumedenie de treburi de rezolvat, e inutil să stăm de certuri. Eu nu am vrut să se ajungă aici. Dar, asta este… Am auzit că primarul spunea pe la televizor că mă ţine la primărie de milă. Ce să zic: «Mare om, mare caracter!» Repet, îmi este lehamite de tot. Nici nu vreau să mai comentez”, spunea Veţeleanu, cu puţin timp înainte de a renunţa la funcţia de viceprimar.

Mai nou, Veţeleanu a renunţat la aceste păreri, susţinând că ar fi dispus să lucreze cu Romeo Rădulescu, oferindu-i acestuia, chiar şi o funcţie de viceprimar. „Nu se ştie ce se poate întâmpla. Sunt un om împăciuitor. Sunt un om al echilibrului. Îmi place acest lucru”, a afirmat el.

OLIVIA PÎRVU-CÎRCIU

image_pdfVezi ca PDFimage_printPrintează articolul

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.