Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Liberalii obligaţi să picheteze dosul sediului PDL

Primarul pedelist Romeo Rădulescu i-a luat la mişto pe liberalii vâlceni care şi-au propus să picheteze joi, 25 noiembrie a.c., sediul PDL. Liderul PDL Râmnicu Vâlcea le-a permis să-şi strige nemulţumirile la dos, în spatele sediului, pe ascuns, departe de ochii trecătorilor. Astfel, democraţii vor scăpa cu ,,faţa” curată, iar liberalii vor bifa o acţiune compromisă din start ca imagine. Liderii confederaţiilor sindicale au decis încă din luna octombrie  să picheteze împreună sediile partidelor. În final ideea a fost preluată şi de deputaţii PNL. În judeţul Vâlcea, respectiv în municipiul reşedinţă de judeţ, acţiunea a murit în faşă din cauza primarului pedelist Romeo Rădulescu. Edilul Râmnicului a refuzat să autorizeze acţiunea de pichetare a sediului PDL din strada Carol I pe motiv că zgomotul produs de sindicalişti ar perturba orele de curs de la Colegiul Mircea cel Bătrân. Zilele trecute, primarul a revenit asupra deciziei, dar a condiţionat autorizarea mitingului cu schimbarea locaţiei. Liberalii pot să picheteze în parcarea din  spatele sediului PDL, nu în faţa sediului. Oamenii lui Crin Antonescu îşi vor striga nemulţumirile printre maşini, într-o zonă perfect închisă, izolată chiar, impactul mediatic fiind aproape zero. DANA NEDESCU