Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Ion Nicolae susţine că a decimat PNL la Vâlcea: 11 primari racolaţi

Prima conferinţă a Partidului Liberal Reformator – Filiala Vâlcea l-a avut în prim plan pe controversatul politician Ion Nicolae, cunoscut şi ca „Dinţişor”, care susţine că acum face parte din conducerea acestui nou partid înfiinţat de Călin Popescu Tăriceanu. Deşi de la centru se dau asigurări că preşedintele PLR Vâlcea este Mihai Mihalache, fost liberal, totuşi Ion Nicolae neagă cu vehemenţă această informaţie, spunând că partidul nu are încă o conducere, formându-se doar un birou de iniţiativă ce coordonează activitatea de strângere de semnături pentru înscrierea partidului, dar şi formarea de organizaţii locale în judeţ.

Pe lângă toate acestea însă, Ion Nicolae susţine că nu mai puţin de 13 primari şi-au exprimat dorinţa de a se înscrie în PLR, dintre care 11 sunt primari ai PNL-ului Vâlcea (5 dintre ei fiind primari în colegiul lui Buican). Mai mult, Nicolae a declarat că la următoarea conferinţă de presă vor fi prezenţi şi consilieri judeţeni şi locali care vor trece la PLR.