Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!
foto arhiva Vocea Valcii

ILIESCU A AVUT DREPTATE: Preşedintele interimar al CJ Vâlcea, Gheorghe Păsat, chiar E PENAL!

foto arhiva Vocea ValciiGura păcătosului adevăr grăieşte. Nu degeaba a zbierat Cristian Iliescu, consilier judeţean PNL, că Păsat este un infractor la o întâlnire de socializare a liberalilor. Iată că Păsat Gheorghe este URMĂRIT PENAL de procurorii anti-corupţie, în dosarul privind un proiect european al CET Govora, derulat prin Consiliul Judeţean Vâlcea.

După cum se ştie, consilierul Iliescu, din motiv că nu poate sta la aceeaşi masă în Consiliul Judeţean alături de „infractori”, şi-a dat demisia. Apoi, în timpul unei partide de pescuit a tinerilor liberali din organizaţia vâlceană de tineret, a strigat (de cel puţin 30 de ori) „Păsat este infractor”.

Deşi toată lumea se aştepta ca acest politician (ajuns întâmplător şi nu pentru calităţile sale în fruntea Consiliului Judeţean) să organizeze o conferinţă de presă ca să explice dacă este sau nu este „infractor”, a preferat tăcerea peştelui, ba, mai mult, a negociat cu acuzatorul său revenirea la demisia dată şi înregistrată (poate şi tăcerea), negociere care s-a sfârşit la ora 2,30 noaptea.

Revenind la percheziţiile DNA din data de 22 februarie 2016, trebuie spus că primul lucru pe care l-au făcut procurorii când au ajuns la Consiliul Judeţean Vâlcea a fost să pună sigiliu pe registratură… Pare-se că oamenii de la CJ Vâlcea s-au jucat cu numerele de înregistrare dând numere din 2015, la recepţii în 2016.

Una lume bună, care e la curent cu ştirile, spune că acesta este doar începutul. Ţinta ar fi proiectul cel mare, proiectul reabilitare pompe EPA + pompe și circuit primar de termoficare pentru CET Govora în valoare de 22.767.221,14 lei cu TVA. Este vorba despre contractul cu faimosul cazan 7, care trebuia finalizat în 2015 şi nici azi nu este finalizat. În fine, cică ar exista ceva denunţuri în acest sens.