Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

FOTO: Președintele Klaus Iohannis i-a cucerit și pe olteni

Președintele Klaus Iohannis a participat, sâmbătă, la reuniunea liberalilor din Oltenia, fiind primit cu entuziasm de craioveni. Klaus Iohannis și PNL își propun să construiască ”România normală”, bazată pe o guvernare competentă.
Președintele Klaus Iohannis a fostașteptat, în Craiova, un fief traditional al PSD, de câtevasute de olteni care i-au cerutautografe, au datmânași s-au fotografiat cu el. La intrareaînsalareuniunii, șefulstatului a fostaplaudat cu căldură de cei 1.500 de membri PNL, parlamentari şi aleşilocali care au participat, sâmbătă, la Craiova, la AdunareaRegionalăaorganizaţiilor PNL din Sud-Vest şiOltenia. Drumul spre tribuna sălii a fost un nou prilej pentru o baie de mulțime, liberalii dorind să dea mâna, să facă fotografii și să le ureze success președintelui României și liderului PNL.
Iohannis: ”Am fost tot timpul pe fază”
În discursul ținut în fața liberalilor, preşedintele Klaus Iohannis a atacat dur guvernarea PSD, care nu a realizat autostrăzi, nu a construit spitale regionale, nu a modernizat școlile, nu a asigurat paza instituțiilor de învățământ și nici manualele pentru elevi.
”Pe scurt, PSD pentru România a fost și este o catastrofă!”. ”Dar unii ne-am opus. Tot timpul, cum se spune, am fost pe fază. Mi-am folosit instrumentele constituționale și am oprit foarte multe din prostiile, din nesimțirile pe care le-au planificat pesediștii pentru România”, a explicat Klaus Iohannis.
El a precizatcă singur poate face atât cât a făcut în ultimii cinci ani, dar că împreună cu liberaliişi cu celelalte forţe proeuropene vor câştiga alegerile şi vor forma un guvern care lucrează pentru români. Șeful statului a susținut că este nevoie de un Guvern construit în jurul PNL. ”După care ne apucăm de treabă și reconstruim România. Facem România europeană, România modernă, România Normală”, este planul președintelui Klaus Iohannis.

Angajamentele lui Ludovic Orban
Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a acuzat PSD că a promovat din Oltenia ”o lungă listă de otrepe”, printre cei pomeniți de Orban aflându-se Eugen Nicolicea, OlguțaVasilescu, Claudiu Manda, Adrian Duicu, Mihai Fifor, Darius Vâlcov.
Liderul PNL a garantatcă un guvern liberal vafinaliza drumul expres Craiova-Pitești și tronsonul de autostradă Calafat-Lugoj. De altfel, indicatorii tehnico-economici pentru realizarea drumului expres Craiova-Pitești au fost aprobați de Guvernul PNL în 2008, dar proiectul nu este gata nici astăzi. Liderul PNL s-a angajatși în privința realizării proiectului care ar permite navigarea pe Dunăre, pentru care, în 2008, ca ministru al Transporutilor a alocat 400 de milioane de euro.”Dunărea va devein navigabilă și se va umple de barje de care să transforme cu adevărat potențialul de dezvoltare și al Olteniei”, a afirmat Ludovic Orban.

Mesajele liderilor din Oltenia
Gigel Știrbu, vicepreședinte PNL pentru regiunea Oltenia, a afirmat că, în timpul guvernării PSD, democrația din România a trecut ”printr-un pericol uriaș” dar Klaus Iohannis a fost cel care a blocat planurile PSD, fiind ”un gardian al democrației”. ”Victorialui Klaus Iohannis înseamnă Victoria unei Românii normale”, a concluzionat Gigel Știrbu.
Președintele PNL Dolj, ȘtefanStoica, a propus un exercițiu de imaginație– cum ar fi arătatRomânia dacă Klaus Iohannis nu ar fi câștigat alegerile din 2014: Liviu Dragnea ar fi ajuns premier, scăpat de pușcărie de o justiție aservită PSD, Lia OlguțaVasilescu de la Dolj ar fi ajunsMinisterulTransporturilor cheltuind banii pe autostrăzi imaginare,iar ședințele de Guvern ar fi avut loc pe Insula Belina.