Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Eugen Neață: „Copiii au dreptul să aibă un cuvânt de spus în toate situațiile care îi afectează”

„În 20 noiembrie 1989 s-a adoptat Convenția ONU cu privire la drepturile fundamentale ale copilului. România a ratificat această convenție în 1990 și a adoptat Legea 272 din 2004, în care sunt consfințite drepturile fundamentale ale copilului. Ziua aceasta, 20 noiembrie, este momentul anual în care putem dezbate mai apăsat în ce măsură ne înscriem printre țările care au grijă de copiii lor și de respectarea tuturor drepturilor pe care aceștia le au în societate. Acest an este unul mai special pentru că, între cei mai afectați de pandemie, copiii rămân pe primul loc. În România, primele instituții care au fost închise și care au fost redeschise numai pentru a fi închise din nou sunt școlile.

Am discutat în repetate rânduri despre acest subiect și rămân la convingerea că închiderea școlilor nu s-a dovedit a fi necesară. Dimpotrivă. Marea majoritate a statelor lumii au lăsat școlile să funcționeze normal, dând astfel o șansă întregii societăți să se mențină în funcțiune. Copiii au mers la școală, părinții au mers la serviciu, societatea a funcționat. Ori de câte ori au fost consultați în public, reprezentanții elevilor au acuzat nesiguranța celor care iau decizii care îi privesc și neputința guvernanților de a găsi soluții la situația dificilă prin care trecem.

Am văzut recent o emisiune întreagă în care câțiva copii au putut pune întrebări unor lideri politici aflați în același studio. Este dreptul copiilor să aibă un cuvânt de spus în toate situațiile care îi afectează. Copiii sunt foarte direcți și foarte îndrăzneți atunci când li se oferă ocazia să vorbească. Astăzi este ziua drepturilor lor. Unele dintre ele sunt încălcate cu bună știință chiar acum când vorbim, de oameni apropiați și, nu de puține ori, de cei care se prezintă a fi apărătorii drepturilor pe care le au copiii în general. Dreptul la învățătură, dar și dreptul la alocații acordate complet, conform legilor în vigoare, ca să pomenesc două dintre ele în această campanie electorală.

Le-om rezolva pe toate imediat după alegerile care tocmai au avut loc, pe 6 decembrie. Definitiv.” a declarat deputat PSD de Vâlcea, Eugen Neață.