Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Dorel Jurcan nu crede că Mircia Gutău va fi reabilitat până la alegerile din 2012

INCERTITUDINI. Senatorul PDL, Dorel Jurcan, a declarat în cadrul unei conferinţe de presă, susţinută zilele trecute la sediul partidului, că, deocamdată, între partidul pe care-l reprezintă şi UNPR nu există o înţelegere politică clară, însă au fost trasate câteva elemente de colaborare. De asemenea, parlamentarul a spus răspicat că există şanse foarte mici ca edilul în exerciţiu, Romeo Rădulescu, să nu mai fie candidatul democrat-liberalilor la Primăria Râmnicului. În plus, el susţine că nu crede în posibilitatea ca Mircia Gutău să fie reabilitat până la alegeri, motiv pentru care, în opinia sa, nu va putea candida la primărie.

Deocamdată, între PDL şi UNPR nu s-au perfectat termenii concreţi ai unei colaborări politice. Pentru moment, cele două formaţiuni politice se bazează pe un ajutor reciproc, susţinut doar la nivel declarativ. În opinia parlamentarului pedelist, o „căsătorie” între cele două partide ar întări şansele de reuşită în faţa principalului adversar politic, USL, care a anunţat, deja, că va merge, în alegeri, pe ideea candidaţilor unici. Ideea, crede Jurcan, ar trebui preluată şi de pedelişti şi uneperişti care „trebuie să lupte împreună” pentru a câştiga bătălia politică.  „În momentul de faţă nu există o decizie clară potrivit căreia între noi şi UNPR stabilirea candidaţilor pentru primăriile reşedinţă de judeţ sau localităţi să fie făcută după anumite reguli. Punctul meu de vedere este că nu poţi să-i iei unui primar în exerciţiu dreptul să-şi apere ceea ce a câştigat, decât în momentul în care nu-şi doreşte să candideze sau a adus grave prejudicii de imagine şi aşa mai departe. Deci, doar în situaţii excepţionale. Având în vedere că suntem în municipiul Râmnicu Vâlcea şi avem un primar, este foarte clar că Romeo Rădulescu pleacă cu prima şansă, 99% zic eu, de a fi candidat. O chestiune care lasă un loc de întrebare este că, deocamdată, nu ştim care va fi finalitatea proiectului Mişcării Populare. Putem previziona că ea va fi construită pe un ax central dat de PDL, UNPR având şi el un rol important, şi nu ştim, în acest moment, dacă vom avea un candidat comun. În acest caz, se poate întâmpla ca UNPR să aibă pretenţia unui candidat la primărie, dar e puţin probabil. Până acum, avem o singură demisie publică a domnului Ionuţ Ciobanu, de ea ştiu eu, în rest nu am simţit că aleşii locali, cei judeţeni sau membrii Biroului Permanent Judeţean să aibă o tendinţă într-o direcţie sau alta. Sigur, discuţii şi comentarii se fac pe tema asta, cum că s-au dus la UNPR nu ştiu câte sute de pedelişti, dar nu ştiu. Să fie sănătoşi”, a precizat senatorul PDL, Dorel Jurcan. Pacea De altfel, senatorul PDL, Dorel Jurcan, a mărturisit, că de curând, a avut o discuţie între patru ochi cu preşedintele executiv al UNPR, Gabriel Oprea, căruia i-a spus că „o colaborare strânsă între cele două formaţiuni politice este absolut necesară”. „Cred că partidul ar trebui să se orienteze înspre a avea candidaţi unici cu UNPR. Spun asta în condiţiile în care adversarii noştri de la USL au făcut această strategie politică, şansele noastre se diminuează considerabil dacă alegem să mergem cu candidaţi separaţi”, a spus parlamentarul. Revenind la negocierile purtate cu UNPR, Jurcan lasă să se înţeleagă că uneperiştii joacă destul de tare „încercând să-şi maximizeze şansele”.  Senatorul democrat-liberal ne dă asigurări că toate deciziile politice care se vor lua de astăzi înainte, vor avea la bază sondajele de opinie. „Din câte ştiu eu, în acest moment, cel mai bine plasat în sondaje este primarul Romeo Rădulescu. La ultimul sondaj făcut am în jur de 20%. Câr despre candidatura la primărie a lui Mircia Gutău, eu cred că ea nu este posibilă. Îmi vine greu să cred că într-un an de zile, UNPR va găsi pe cineva care să-l depăşească în sondaje pe Rădulescu. Oricum, să nu se aştepte niciun candidat, fie el al PDL sau UNPR, că cealaltă grupare se va implica cu motoarele turate la maximum. E o chestiune pe care o ştim de ani de zile. Aşa că atunci când eşti candidat, trebuie să iei în calcul şi varianta că cei din parteneriat nu vor fi la fel de motivaţi în campaniile electorale”, a mai spus el. Dacă ne imaginam cumva că ministrul secretar de stat în relaţia cu Parlamentul, Valentin Iliescu, a devenit un soi de „persona non grata” în interiorul PSD, gândindu-ne la desele atacuri aplicate conducerii partidului, realitatea politică ne-a demonstrat că ne-am înşelat. Nu numai că el nu a fost marginalizat, ci chiar promovat. Mai bine zis, ministrul va redobândi o funcţie politică pe care a pierdut-o la un moment dat: cea de preşedinte al Colegiului Drăgăşani.„În Biroul Permanent Judeţean am discutat, în principal, despre alegerea unui preşedinte de colegiu, la Drăgăşani. Infirm zvonurile potrivit cărora Valentin Iliescu ar fi plecat la UNPR. Nu are cum să se întâmple acest lucru, în primul rând pentru că este ministru. Sunt convins că are şanse foarte mari să fie ales preşedintele colegiului”, a conchis Dorel Jurcan. OLIVIA PÎRVU-CÎRCIU