Acasă Editorial Un lider nesimţit

Un lider nesimţit

Mai toată lumea conştientă de disputele politice evidenţiate de-a lungul timpului între Opoziţie şi Putere a putut vedea, asculta sau citi, critica deşănţată dusă împotriva şefului statului de ziariştii mogulilor de presă sau de susţinătorii PSD-PNL-ului, atunci când Traian Băsescu a folosit cuvinte inadecvate la adresa unor ziariste sau când a făcut-o pe una dintre ele, cam bruneţică, de altfel, de la Antena 3, în cadrul privat, “ţigancă împuţită”. Un episod tumultos al relaţiei Traian Băsescu – jurnalişti a fost şi cel în care preşedintele s-a dezlănţuit împotriva majorităţii trusturilor de presă, în timpul unei declaraţii la întoarcerea dintr-o vizită oficială. “Ziarişti tonomat, moguli, mafioţi, mincinoşi…” – sunt câteva din cuvintele folosite atunci la adresa jurnaliştilor. Ca urmare, au luat foc Mircea Badea, Răzvan Dumitrescu, Gâdea, Grecu, Ciutacu, Dragotescu, Ştriblea, Dumitrescu, CTP, SRS, Stan Laptop, Dinescu, Stelian Tănase, Ursu, Nistorescu, Hurezeanu, Boda, Chireac şi alţii (pe care îi rog să nu se supere că nu-i pomenesc aici, pentru că nu-mi vin, acum, în minte) şi cea mai fost la gura lor! Dacă “personalităţile” de mai sus pot fi considerate cumva repere morale, de inteligenţă sau de corectitudine profesională, înseamnă că între mine şi respectivii jurnalişti este un mare clivaj; trăim în lumi paralele. Libertatea presei presupune două componente: dreptul presei de a se exprima cum crede de cuviinţă, dar şi dreptul cetăţeanului de a se exprima cum crede de cuviinţă. Unora din jurnalişti li se pare că libertatea presei se rezumă numai la prima componentă. După ei, menirea cetăţeanului este să asculte şi să tacă, mai ales dacă acel cetăţean este preşedintele ţării. Presa mitraliază epitete la adresa preşedintelui. Asta este permis. Dar preşedintele este pus la zid pentru metafora “tonomat”, sub pretext că aceasta este o injurie. Socot că tot ce-i este permis presei, îi este permis şi cetăţeanului. Chiar dacă acel cetăţean sunt eu, tu, el sau preşedintele României. Din reacţiile presei, m-am convins că mogulii şi tonomatele nu sunt invenţii prezidenţiale. Iar presa, cu cât mai violent îl atacă pe preşedinte, cu atât mai mult îl victimizează în faţa omului simplu. Acum, de curând, s-a petrecut un nou episod public, de acelaşi gen ca exemplele folosite mai sus, dar de data aceasta protagonist nu a fost şeful statului ci liderul PNL Crin Antonescu. Demonstrând că a renunţat la disputa cu Traian Băsescu, şeful PNL a arătat că este dispus să se răfuiască cu colegii săi de partid, făcând o obsesie din a-i pune la punct pe Săftoiu şi Meleşcanu, parlamentarii lui liberali. După spusele Crinului, Adriana Săftoiu se face “vinovată” de o declaraţie potrivit căreia el “nu va ajunge niciodată preşedinte al României”, iar senatorul Meleşcanu a afirmat că o coabitare cu Traian Băsescu este posibilă, după alegerile de anul viitor, ceea ce l-a înnebunit, de-a binelea, pe individ. Nu după mult timp, pe Antonescu l-au lăsat din nou nervii, prilej cu care a aruncat cu jigniri în dreapta şi în stânga, ”victime” devenindu-i Rodica Culcer, şefa Departamentului de ştiri din TVR şi jurnaliştii Ioana Lupea (TVR) şi Mircea Marian (Evenimentul zilei). În tirada sa, Antonescu a calificat-o pe doamna Culcer drept “o pensionară nesimţită”, iar pe jurnaliştii Ioana Lupea şi Mircea Marian, “rataţi care nu au reuşit în presa de pe piaţă, plătiţi gras, din bani publici”. Când într-o democraţie, politicienii fac referiri abjecte referitoare la ziarişti, înseamnă că acea democraţie este în mare pericol. Nu este pentru prima dată când Crin Antonescu încearcă să se ia de presa care nu-i convine lui, dar de data aceasta a întrecut orice măsură. A întrecut inclusiv “ţiganca împuţită” sau “găozarul” lui Traian Băsescu! Măcar Băsescu era la putere când a folosit asemenea apelative, dar, din opoziţie… Doamne fereşte să ajungă vreodată Antonescu în fruntea statului român, că dictatura e ca şi instaurată! Persoana pe care a catalogat-o drept “pensionară nesimţită” – Rodica Culcer, a lucrat la BBC şi, de când a venit la conducere TVR, a adus un plus de profesionalism postului naţional. Se pare că nesimţiţii sunt alţii, cei care sunt plătiţi din banii noştri, dar nu participă la munca parlamentară sau se uită pe site-uri porno în şedinţele din înaltul for legislativ. În momentul în care un politician obişnuit este pupat în gânditorul lui aplatizat de statul pe scaun de jurnaliştii rataţi de la Antene se pune şi îi jigneşte cu nesimţire pe jurnaliştii care au “tupeul” să spună adevărul, atunci politicianul respectiv este destinat să ajungă la groapa de gunoi a istoriei. Din punctul meu de vedere, atacul lui Antonescu este extrem de grav pentru că urmăreşte intimidarea unor jurnalişti incomozi. Atât Crin Antonescu cât şi Victor Ponta nu au un viitor politic în România. Vor fi înlăturaţi şi marginalizaţi foarte repede. Antonescu este un mărunt arivist caraghios, palavragiu, perfid, superficial, demagog şi mai ales total iresponsabil. PNL este, sub Antonescu, o anexă ridicolă a PSD. Ponta este un prost imatur, arogant şi foarte slugarnic cu stăpânii săi Iliescu, Voiculescu şi Năstase chiar dacă, ipocrit şi şmecher cum se arată, se crede autocefal. USL va eşua cu certitudine căci electoratul din România nu mai este atât de stupid cum cred manipulatorii, demagogii, ideologii şi calomniatorii veniţi din comunism, avizi de putere pentru putere şi căpătuială. Deoarece nu putem şti adâncimea la care va ajunge România în degringolada începută în 1989, nu ne rămâne decât să sperăm că Bunul Dumnezeu se va îndura de această naţie şi îi va da conducători competenţi, după cum ne-a dorit Ştefan cel Mare.

Romeo Popescu

image_pdfVezi ca PDFimage_printPrintează articolul

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.