Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Deputatul Vîlcu vrea să fie un real sprijin pentru cei care i-au dat votul

Pentru noua sesiune parlamentară care va începe în curând, deputatul PDL Samoil Vîlcu şi-a stabilit o serie de obiective  importante. „Nu este o perioadă uşoară, din punct de vedere economic, social sau politic. Vacanţa parlamentară a fost prilej să am discuţii cu cât mai mulţi oameni din colegiul meu. Mi-aş dori să înţeleagă toţi factorii politici că suntem obligaţi faţă de cei care ne-au dat votul să scoatem România din această situaţie dificilă. Avem nevoie de stabilitate politică pentru a ieşi din criză. Îmi doresc ca toţi politicienii să dovedească maturitate şi să găsim soluţii pentru a trece peste această criză. Am câteva obiective, în ceea ce priveşte munca mea în Parlament şi îmi doresc să fiu în continuare un real sprijin pentru cei care mi-au dat votul. Trecem cu toţii, într-un context mondial, printr-o perioadă dificilă din punct de vedere economic, dar consider că trebuie să continuăm modernizarea statului, iar asta înseamnă şi legi eficiente. Avem nevoie şi de o nouă lege electorală, care prin aplicare să asigure intrarea în Parlament a celor mai buni şi nu oameni de pe locul doi sau trei. Vom continua să facem eforturi, mă refer la coaliţia de la guvernare, să creăm locuri de muncă valorificând banii europeni”, a declarat alesul PDL.

VLAD SOARE