Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Deputatul Romeo Rădulescu a început lupta cu „etnobotanicele”

– parlamentarul vâlcean a depus un amendament legislativ la Camera Deputaţilor, prin care cere schimbarea legislaţiei privind combaterea operaţiunilor cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive.

Deputatul PDL Romeo Rădulescu a decis să trateze un subiect fierbinte în România, cel al etnobotanicelor, plante psihoactive care nenorocesc sute de tineri, chiar şi din judeţul nostru. Parlamentarul vâlcean este de părere că Legea Nr. 194/2011 privind combaterea operaţiunilor cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive nu este suficient de bună pentru a stopa acest fenomen, deoarece nu prevede interzicerea tuturor substanţelor. „Din datele statistice oficiale reiese că în ultimii 3 ani în ţara noastră s-a înregistrat cea mai mare creştere a consumului de droguri, indicele urcând de la 1.7% la 4.3% în rândul populaţiei autohtone. Astfel, numai în anul 2012 au fost înregistraţi în evidenţe peste 600.000 de consumatori, numărul real fiind însă cu mult mai mare, preponderent adolescenţi şi tineri sub 25 de ani. Consumul de substanţe noi cu proprietăţi pshioactive (SNPP), denumite deseori şi «droguri legale sau plante etnobotanice», reprezintă o problemă pentru secţiile medicale de primiri urgenţă din majoritatea judeţelor, în 54.1% dintre cazurile de urgenţă înregistrate fiind raportat un astfel de consum – conform Raportului Anual prezentat la 15 noiembrie 2012 de  Agenţia Naţională Antidrog (ANA). Deşi sancţiunile prevăzute pentru persoanele care desfăşoară diferite operaţiuni cu substituţii ce au efecte psihoactive sunt relativ aspre, iar autorităţile competente au luat unele măsuri care limitează distribuirea acestora prin unităţile comerciale «la stradă», au proliferat totuşi tranzacţiile prin intermediul mijloacelor electronice (Internet) şi orice alte modalităţi bazate pe marketing direct sau reţele de vânzări piramidale, traficanţii ocolind procedurile de autorizare a substanţelor noi, impuse de către Agenţia Naţională Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor. Această eficienţă redusă a reglementărilor adoptate poate fi explicată în principal prin faptul că organismele implicate în aplicarea lor, respectiv în procedurile de autorizare şi control, nu acţionează corespunzător, activităţile lor fiind sporadice şi, de multe ori, formale, iar legea nu impune obligaţii stricte şi, mai ales, sancţiuni în sarcina acestora, în cazul manifestării de atitudini pasive ori a realizării îndatoririlor de serviciu în mod necorespunzător. Concluziile prezentate se desprind cu certitudine din numărul mare al diverselor produse cu efecte psihoactive, care se produc şi comercializează fără ca organele competente române să ia măsuri eficiente pentru depistarea şi interzicerea lor” – susţine deputatul Romeo Rădulescu.

Parlamentarul vâlcean consideră că trebuie modificată legislaţia în vigoare, mai ales în sensul responsabilizării organelor competente, cum ar fi: Autoritatea Naţională Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor, Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor, Ministerul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale, Ministerul Sănătăţii. „Trebuie să se aibă în vedere şi realităţile din alte ţări, precum Polonia, Suedia, Danemarca, Marea Britanie sau Germania, care au interzis un număr mare de substanţe psihotrope (spre exemplu, în Polonia au fost identificate nu mai puţin de 1200 de astfel de substanţe, într-un interval de numai 3 luni). În acest sens, am depus alături de colegi parlamentari ce mi-au împărtăşit punctul de vedere, un amendament legislativ, care a fost adresat Biroului Permanent al Camerei Deputaţilor. Vă voi ţine la curent cu dezbaterile parlamentare ce vor avea loc pe marginea acestei propuneri legislative, cu speranţa că mass-media va îmbrăţişa şi populariza corespunzător nevoia de a forma în România un tineret neconsumator de droguri, oricare ar fi natura acestora” – a mai spus deputatul Colegiului Uninominal Rm. Vâlcea Nord.

MAGDA POPESCU