Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Deputatul Eugen Neață, concluzii după o lungă plimbare la sud de Râmnicu Vâlcea

„M-am revăzut cu prietenul meu care se ocupă de comunicare publică. Am mâncat împreună la prânz și ne-am plimbat, cum facem de obicei, în cartierele și localitățile din jurul municipiului Râmnicu Vâlcea. Copăcelu, Băile Govora, Mihăești, Tătărani, Galicea, Budești și înapoi, acasă, în Râmnicu Vâlcea. În zilele cu vreme bună, pe care le petrecem împreună, facem acest tur de după prânz pentru a vedea lucruri mai vechi sau mai noi, privite ca pentru prima dată și comentate din punct de vedere administrativ, turistic, arhitectonic, comunicațional.

O discuție cu acest prieten se îndreaptă întotdeauna în direcția comunicării publice. Este o deformație profesională a prietenului meu, dar și un interes sporit pe care îl am eu în domeniul comunicării, ca politician.

De data aceasta am văzut cu alți ochi stațiunea balneară Govora Băi. Mănăstirea Govora, din exterior și întreaga vale a Mihăeștilor. Băbenii, la Tătărani și apoi, peste Olt, Galicea spre Budești și înapoi acasă, la Râmnicu Vâlcea.

Ni s-a confirmat încă o dată spațiul larg în care se dezvoltă centrul administrativ al județului și localitățile din jur, pe o rază de douăzeci de kilometri.

Localitățile vizitate în fugă se modernizează în mod evident. Unele mai repede, altele mai lent, în ritmul specific administrațiilor locale.

În calitatea mea de deputat, văd deseori mai multe localități în cursul aceleiași vizite. Observ prin comparație evoluția fiecărei comune și a fiecărui oraș. Pe traseul pe care l-am parcurs de această dată se pot vedea diferențe importante între nivelul de modernizare atins de fiecare localitate în parte. Sper să fiți curioși să constatați cu ochii dumneavoastră ceea ce spun eu acum. Spre cinstirea celor gospodari, în primul rând. A primarilor gospodari, a antreprenorilor gospodari și a gospodarilor individuali care au grijă ca familiile lor să aibă tot ce le trebuie în gospodăria lor.

Pe același traseu, în bună măsură, am mers pe drumuri asfaltate recent, modernizate, cu rigole curate și marcate corespunzător. De la Tătărani, prin Galicea și Bunești și până la Râmnicu Vâlcea. Am văzut că se fac lucrări la Spitalul de Pneumoftiziologie Constantin Anastasatu, ca să dau un exemplu de șantier.

N-am văzut însă nici un semn de orientare către Mănăstirea Govora, altul decât cel standard, ascuns de vegetația de pe marginea drumului. Prietenul meu priceput la comunicare a avut un comentariu mai lung pe acest subiect. Nu-l voi reproduce aici. Așa cum nu voi intra în detaliile discuției noastre despre fiecare zonă în parte și despre potențialul fiecărei localități. Spațiul geografic din jurul municipiului Râmnicu Vâlcea este unul foarte variat, extrem de pitoresc și suficient de generos cu cei care plănuiesc o dezvoltare spectaculoasă a acestei regiuni” a transmis pe pagina lui de Facebook, deputatul de Vâlcea, Eugen Neață.