Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Ștefan Ovidiu Popa: „România trebuie să facă reformele din PNRR pentru a încasa banii europeni de care avem atâta nevoie!”


„Cetățenii trebuie să știe că dacă nu facem această reformă fiscală și dacă nu reducem cheltuielile statului, banii europeni ai României vor fi blocați și vom plăti penalități de 0,5% din PIB pentru deficit excesiv. În plus, vor crește dobânzile la împrumuturile publice, plătite tot din banii cetățenilor. Iar efectele negative din economie se vor multiplica. Nu putem permite așa ceva! PSD își asumă toate reformele necesare pentru a evita acest deznodământ. O parte din PNL este alături de noi în acest demers. Dar sunt și unii liberali care se opun, care critică guvernul din care fac parte și fug de răspunderea unor decizii grele. Niciunul dintre ei nu a protestat atunci când, împreună cu USR, au scris toate aceste condiții în PNRR. Scandalul politic pe care-l fac acum nu rezolvă cu nimic problemele românilor. PSD pledează pentru o abordare constructivă, cum ar trebui să susțină orice partid responsabil aflat la guvernare. Avem nevoie de decizii și soluții, nu de un nou scandal. Românii nu mai vor scandal! Vom face ceea ce este bine pentru România și vom guverna atâta timp cât va exista susținere politică din partea Coaliției.” a transmis deputatul PSD de Vâlcea, Ștefan Ovidiu Popa.