1

Deputat Ștefan Ovidiu Popa: „Decizia Ministrului Educației privind modificarea criteriilor de acordare a bursei de merit este neinspirată!”

„Criteriile de acordare a bursei de merit sunt modificate, media necesară pentru a beneficia de bursa de merit fiind 9.5, în loc de 8.5, cum era anterior. Astfel, este tăiat numărul beneficiarilor de burse de merit, fiind afectaţi sute de mii de elevi din ţară.
Conform asociaţiilor de elevi, 730.000 de elevi din România rămân fără burse.
Ordinul a fost publicat peste noapte, pe 4 ianuarie 2022, fără a fi pus în dezbatere publică pe site-ul Ministerului Educației, ceea ce încalcă normele uzuale ale transparenţei decizionale prevăzute de Legea 52/2003.
Ministrul trebuie să se întâlnească cu elevii și părinții acestora pentru a găsi o soluție de ieșire din criză” a transmis deputatul PSD de Vâlcea, Ștefan Ovidiu Popa.