În Isaccea lumea îl ştie ca fiind de-al lui Căcărău. Puţini ştiu că ai lui Căcărău în acte sunt numiţi Antonescu. Micuţul oraş dobrogean avea să-l dea lumii în 21 septembrie 1959 pe George Crin Laurenţiu Antonescu. Şi astfel, o localitate obscură de pe malul Dunării avea să intre în galeria marilor localităţi ale României alături de Scorniceşti şi Olteniţa. De ce în biografia oficială a lui Crin de-a Căcărăilor nu apare nicio însemnare despre perioada petrecută în Isaccea, este un mister pe care probabil istoricii (colegii săi) au să-l elucideze. Dar oricum dă bine ca un preşedinte, fie el şi interimar, să aibă câte o perioadă misterioasă în biografie. Un alt mister din viaţa lui Crin al Căcărăilor, legat de anii de studenţie, a fost elucidat de presă, care a aflat că a stat şapte ani într-o facultate pe care orice student, cât de mediocru ar fi fost, o absolvea în cinci. Viaţa i-a oferit unui descendent al „clanului” Căcărăilor din Isaccea o cameră, un pat confortabil şi mai ales un pupitru la Cotroceni. Şi dacă Crin ştia să folosească patul, chiar mult mai intens decât ar fi normal, când a ajuns în faţa pupitrului ornat cu zeci de microfoane, nu a mai ştiut ce să facă şi s-a apucat să vorbească prostii. Cu privirea injectată şi cu un rictus turbat pe faţă, Crin a intrat într-o adevărată criză de naţionalism ieftin şi a răcnit de la pupitrul uzurpat către Europa. Cu un discurs „plagiat” parcă din naţionaliştii antieuropeni sau din discursurile lui Ceauşescu, Crin a reiterat teza „neamestecului în treburili interni ale popoarelor”. Ce nu ştie însă a lu’ Căcărău din Isaccea este o regulă elementară, care se aplică în toată lumea civilizată. Europa te invită la masă, te aşează între ţările civilizate, îţi dă şi să mănânci din aceleaşi bucate din care se servesc toţi. Dacă eşti mai costeliv, chiar îţi dă mai mult. Dar dacă eşti un ţărănoi din Isaccea şi te beşeşti înainte de desert, te ia de guler şi te dă afară. E treaba ta dacă vrei să tragi beşini sau să râgâi, dar o faci pe prispa casei tale, acoperite cu stuf, în faţa blidului cu ciorbă de ştevie şi a boţului de mălai. Nu în sufrageria frumos mobilată şi la masa bogaţilor. Dacă vrei să stai acolo, nu ai decât să respecţi regulile acelei societăţi selecte. Dacă vrei să-ţi faci singur regulile şi să te joci de-a democraţia în ţara ta, dictând normele pe care vrei să le impui şi călcând în picioare orice regulă a statului de drept, nu ai decât să o faci. Dar în afara Uniunii Europene. Până la urmă, asta ar trebui să înţeleagă şi a lui Căcărău’ din Isaccea, că regulile Uniunii Europene sunt foarte stricte, nu permit derapaje de la democraţie, nu sunt ca un CV din care poţi să ştergi pasaje importante şi în care poţi să adaugi orice vrei, că în momentul în care eşti la putere oricum nu mai are curajul nimeni să te caute la biografie. În numele „poporului”, Parlamentul României poate să facă orice. Să schimbe Avocatul Poporului, să suspende Preşedintele, să lase Curtea Constituţională fără atribuţii. Poate chiar să stabilească dacă Ponta a plagiat sau nu. Dar nimeni, în numele nimănui, nu va putea să-i lămurească pe bătrânii din Isaccea de ce pe ai lu’ Căcărău îi strigă la Bucureşti: Antonescu.
ŞTEFAN CIOCAN