Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Doar un dosar penal în Vâlcea la Referendum

Ziua referendumului nu a fost lipsită mde incidente în judeţul Vâlcea. Conform unei statistici a Centrului de Comunicare Judeţean Vâlcea, la nivel judeţean, au fost semnalate 15 incidente,  11  fiind sesizate în mediul rural şi 4 în mediul urban. Din câte se pare, după ce poliţiştii au făcut cercetările la faţa locului, doar 10 dintre cazuri au fost confirmate, fiind întocmit până acum doar un dosar penal. „De asemenea, a fost aplicată o sancţiune contravenţională în cuantum de 500 lei conform prevederile Ordonanţei de urgenţă 34/2008. Poliţiştii continuă cercetările pentru clarificarea tuturor aspectelor sesizate în vederea luării măsurilor legale faţă de persoanele care au încălcat legislaţia pe timpul derulării referendumului, în toate cazurile desfăşurându-se cercetări specifice sub coordonarea procurorilor din cadrul parchetelor locale.  Atât campania pentru referendum, cât şi referendumul s-au desfăşurat în condiţii de normalitate, majoritatea  incidentelor semnalate având un caracter minor” – se arată într-un comunicat al Centrului de Comunicare Judeţean Vâlcea.

O pesedistă de la Tătărani, prinsă cu 5 buletine de vot sub faţa de masă

Cel mai flagrant incident din ziua referendumului a avut loc în localitatea Băbeni. Acolo, în jurul orei 14.00, un membru USL al secţiei de votare nr. 116 de la Tătărani, din localitatea Băbeni, a fost prins cu 5 buletine de vot ştampilate pe chenarul inscripţionat cu „DA”. Din câte se pare, Maria Găinuşă – membru PSD Băbeni, a fost prinsă de pedelista Maria Bârsan în timp ce băga 5 buletine de vot sub faţa de masă. A fost anunţat imediat preşedintele secţiei de votare, care a obligat-o pe pesedistă să scoată buletinele de vot ce aveau deja ştampila pusă pe “DA”. Procesul de votare a fost întrerupt imediat, iar la faţa locului au fost solicitaţi oamenii legii. Liderul PDL Vâlcea, Dorel Jurcan, ne-a declarat că intenţionează să depună plângere penală împotriva membrilor USL din secţia de votare. „Sigur că vom depune plângere penală pentru că nu se poate aşa ceva. Vreau să vă spun că preşedintele secţiei de votare din Tătărani a fost extrem de corect şi sper ca toţi, de la toate secţiile de votare, să fie aşa” – ne-a declarat preşedintele pedeliştilor vâlceni, Dorel Jurcan. O echipă de cercetare de la Inspectoratul de Poliţie Vâlcea s-a deplasat la faţa locului, pentru stabilirea cu exactitate a situaţiei de fapt, urmând ca infracţiunea pesedistei să fie încadrată legal. Maria Găinuşă poate fi cercetată penal pentru tentativă de fraudare a alegerilor.

CLAUDIA STANCIU