Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Cristian Buican: „Sunt probleme în Coaliţie: demersul unui deputat PNL la un ministru PSD nu duce la rezultatul scontat”

La o dezbatere pe tema proiectelor europene, Cristian Buican, preşedintele PNL Vâlcea a recunoscut deschis că sunt probleme în interiorul USL, argumentând prin faptul că, „de multe ori, un demers făcut de un deputat liberal la un ministru PSD neducând la rezultatul scontat”.

„Eu am făcut demersuri la Ministerul Dezvoltării încă de anul trecut pentru aprobarea unui proiect în Călimăneşti. S-au schimbat miniştrii, s-au mai schimbat şi nişte angajaţi pe acolo, iar lucrurile sunt în continuare încurcate. O să fac în continuare demersuri, dar am nevoie de sprijinul domnului preşedinte Ion Cîlea (preşedintele Consiliului Judeţean şi al PSD Vâlcea), pentru că ministru al Dezvoltării este domnul Liviu Dragnea, un ministru cu care eu nu sunt în cele mai bune relaţii. Sunt probleme în interiorul coaliţiei şi asta face ca un demers făcut de un deputat liberal la un ministru de la PSD să nu ducă la rezultatul scontat. Şi invers este valabil, un demers făcut de către un parlamentar PSD la un ministru liberal nu înseamnă neapărat că problema este rezolvată”, a precizat Buican

„Sunt acuzat că fac trafic de influenţă”

Cristian Buican a mai vorbit şi despre alte proiecte din Colegiul Vâlcea Nord, pe care le-a susţinut, dar care „zac în sertarele unor ministere”.

„Sunt multe proiecte în derulare în Călimăneşti care, însă, trenează prin sertare. Din anul 2007 avem aici un liceu pur şi simplu dărâmat, care nu se mai poate construi. Am făcut nenumărate demersuri la Ministerul Educaţiei, din anul 2009 încoace. Au fost paşi timizi făcuţi pentru reconstrucţia liceului. Anul acesta banii nu mai sunt la Ministerul Educaţiei. S-au trecut tot la Ministerul Dezvoltării. Ne lovim din nou de domnul Dragnea. Avem proiectul «Mirajul Oltului», care nu este finalizat. Să ştiţi că sunt acuzat mereu de colegi de-ai mei că fac trafic de influenţă, lucru pedepsit de actualul Cod Penal, pentru că merg pe la ministere pentru a susţine proiecte din localităţile pe care le reprezint în judeţul Vâlcea”, a mai spus deputatul Cristian Buican.

Liderul PSD Vâlcea, Ion Cîlea, prezent şi el la întâlnire, a promis că va interveni pe lângă Liviu Dragnea pentru investiţiile blocate din judeţul Vâlcea.