Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

CJ VÂLCEA: Alianța PSD – PER – ALDE merge ca unsă! Marți vom avea o nouă conducere

Președintele CJ Vâlcea, liberalul Gheorghe Păsat și-a făcut deja bagajele pentru a pleca din fruntea instituției, numai că aleșii județeni PNL i-au mai oferit un răgaz de câteva zile pentru a reuși să-și ia rămas bun cum se cuvine. Constituirea Consiliului Județean Vâlcea, ce ar fi trebuit să aibă loc în data de 25 iunie 2016 nu a avut loc deoarece nu s-a întrunit prezența minimă necesară pentru desfășurarea ședinței.

La ședința programată de prefectul Radu Renga au fost prezenți consilierii de la PSD, PER și ALDE, în număr total de 20, cei 13 consilieri județeni liberali alegând să absenteze. Supărarea liberalilor are la bază și întoarcerea armelor politice ale PER către PSD, în acest fel tăind orice posibilitate de a mai crea vreo majoritate în jurul PNL.

În lipsa cvorumului legal, prefectul Radu Renga a fost nevoit să programeze o nouă ședință peste 3 zile.

„Pentru ca şedinţa de azi să fie legal constituită trebuiau să fie prezenţi 22 de consilieri. Nefiind întrunit cvorumul, nefiind legal constituită, şedinţa se va ţine peste trei zile prin ordin de prefect. Legea 215 este foarte clară, dacă nu este cvorum la prima şedinţă, se întruneşte peste trei zile o nouă şedinţă, dacă nici atunci nu se prezintă, cei care au lipsit nemotivat la cele trei şedinţe îşi pierd mandatul” – a spus prefectul Radu Renga.

CONSTANTIN RĂDULESCU: PNL dă dovadă de imaturitate politică

În absența liberalilor, președintele PSD Vâlcea, deputatul Constantin Rădulescu, a comentat că aceștia dau dovadă de imaturitate politică și că periclitează stabilitatea județului. În opinia lui Rădulescu, care este și propuenrea alianței PSD – PER – ALDE pentru șefia CJ Vâlcea, cu cât instituția are o conducere validă, generată de votul cetățenilor din Vâlcea, cu atât mai repede se vor găsi soluții la problemele stringente ale județului.

„Era o şedinţă foarte importantă pentru judeţul Vâlcea, pentru stabilitatea judeţului Vâlcea şi pentru ceea ce înseamnă bunul mers al lucrurilor în interesul exclusiv al cetăţenilor şi nu în interesul grupurilor sau grupărilor sau partidelor politice.

Gestul PNL, al consilierilor PNL, este o sfidare la adresa votului acordat de vâlceni. Este un gest de imaturitate politică şi, de asemenea, este un gest iresponsabil faţă de problemele cu care se confruntă Consiliul Judeţean Vâlcea, probleme care de luni trebuiau preluate şi să intre în atenţia noii administraţii a judeţului Vâlcea. Este, în ultimă instanţă, dacă vreţi, un atentat la siguranţa judeţul Vâlcea, pentru că, repet, în CJ Vâlcea sunt foarte multe lucruri care necesită o implicare şi o atenţie deosebită” – a declarat președintele social-democraților vâlceni, Constantin Rădulescu.

MIRCIA GUTĂU: Am o înțelegere verbală cu PSD!

Primarul ale Mircia Gutău și liderul PER Vâlcea a admis că a avut o înțelegere verbală cu liderul liberal Cristian Buican, însă a spus că el nu poate fi părtaș la blocarea județului.

„Aş vrea să clarific un lucru. Ştiţi că eu am avut o înţelegere cu domnul Buican, o înţelegere pe care am respectat-o, dar am avut şi un principiu şi acela a fost că voi respecta votul vâlcenilor. Din păcate, PNL și PER nu pot face o majoritate de 17 voturi, atât cât este nevoie, pentru a impune președintele, iar eu nu puteam fi părtaş la blocarea Consiliului Judeţean. De aceea am făcut această alianţă, pentru ca vâlcenii să nu sufere. Sunt convins că această alianţă va funcţiona şi nu vor exista sincope”.