Acasă Politică Ce bine-mi pare că ai luat ţeapă/ Ce bine-mi pare că ai...

Ce bine-mi pare că ai luat ţeapă/ Ce bine-mi pare că ai pierdut / La conservatori, Ionel Giuran l-a umilit pe Mihai Persu

Alegeri cu înjurături la PC Vâlcea. Conservatorii vâlceni au fost chemaţi să-şi aleagă o nouă structură de conducere, fosta fiind decapitată de conducerea centrală a partidului din cauza scandalurilor interne. Se pare că organizaţia judeţeană este blestemată, pentru şefia ei luptându-se un om al PSD, în persoana lui Mihai Persu, actualul lider al organizaţiei municipale, şi un foarte apropiat colaborator al PDL, în persoana lui Ionel Giuran. Lupta dintre cei doi nu a fost lipsită de evenimente nedorite şi s-a finalizat în favoarea lui Giuran, favoritul de facto al cursei. Acesta  a obţinut 247 de voturi, în comparaţie cu cele 145 de voturi obţinute de Mihai Persu, după câteva injurii aruncate colegilor din organizaţia de tineret şi expulzarea din sală a lui Daniel Buşe, fiul defunctului preşedinte Dumitru Buşe.

Mihai Persu, liderul organizaţiei municipale PC Râmnicu Vâlcea, a pierdut şefia organizaţiei judeţene în faţa lui Ionel Giuran. Cu toate că liderul de la municipiu se considera imbatabil în această cursă, delegaţii au decis altceva. Din cei 464 de delegaţi prezenţi, 247 au votat cu Ionel Giuran, doar pentru a-şi arăta antipatia faţă de Mihai Persu. Scorul obţinut de liderul de la municipiu nu a surprins pe nimeni, fostul lider Mircea Stănculescu are încă destui susţinători care i-au ascultat sfatul şi au votat împotriva actualului lider de la municipiu. Persu a controlat municipiul, dar a pierdut voturile celor din teritoriu. În fapt Persu a pierdut pe mâna lui, din cauza propriei aroganţe. De la intrarea în sala de alegeri a împărţit înjurături şi ameninţări grupării Buşe, grupare rivală, fiul fostului preşedinte fiind dat afară din sală în momentul începerii votului. Discursul a fost unul acuzator atât la adresa contracandidatului, cât  şi a celor care-l susţineau. Un alt factor la fel de important a fost şi campania făcută  de Ion Cîlea în teritoriu, o campanie în care liderul PSD şi-a manifestat întreaga susţinere pentru Mihai  Persu, fost membru PSD din 2003 până în 2010. Conservatorii din teritoriu l-au perceput ca pe ,,calul troian al PSD” şi au votat ca atare. Mişcarea celor doi pesedişti a fost una total neinspirată ţinând cont de faptul că liderul PSD nu le-a dat nimic conservatorilor, deşi se aflau într-o alianţă, motiv pentru care PC a făcut alianţa cu PNL. Favoritul cursei, Ionel Giuran, este considerat şi el un ,,cal troian”, dar ceva mai mic sau cu o vină mai mică, diluată de o atitudine lipsită de aroganţă. Actualul lider al PC Vâlcea are relaţii foarte strânse cu liderii PDL Vâlcea, mai precis cu fratele vicepreşedintelui Iuliana Moise. Intelectualii, trecuţi din nou pe tuşă În lipsa unui candidat ,,pur sută la sută”, vechii membri refuzând să-şi depună candidatura, delegaţii au ales răul cel mai mic, chiar dacă aparent au ales un lider de nivelul fostului preşedinte Mircea Stănculescu. Cea mai mare surpriză a fost realegerea lui Ion Pârvulescu în calitatea de prim-vicepreşedinte al PC Vâlcea, funcţie vizată şi de directorul economic al Apavil, Gheorghe Teodorescu, unul dintre membrii de marcă ai partidului. Acesta a pierdut în faţa  unui candidat net inferior, doar pentru faptul că acesta s-a orientat mai bine şi a ales ,,calul troian” câştigător. Deşi se află în Spania, la finalul conferinţei de alegeri, Mircea Stănculescu  a trimis un mail prin care-şi manifestă satisfacţia  pentru  rezultatul acestor alegeri, oferind totodată şi motivul. ,,După aceste alegeri la Vâlcea, poate o să vă daţi seama ca Persu este factorul destabilizator în această filiala şi că nu este în stare nici să-şi convingă colegii să-l aleagă. Ce să mai vorbim de electorat. Apreciaţi oamenii care vor ceva pentru societate ci nu pe cei care aleargă pentru interesul personal, călcând peste cadavre. Altfel nu vom ieşi niciodată din mocirla în care ne aflam. Apreciaţi oamenii cinstiţi, oneşti şi muncitori. Sunt mândru că fac parte din această categorie ! Sunt mândru că cel care a câştigat astăzi, a făcut parte din echipa condusă de mine, la fel ca mulţi alţii. Sunt mândru că astăzi, la Vâlcea, a învins raţiunea !”, a precizat fostul lider Mircea Stănculescu, expulzat din partid cu două luni înaintea acestor alegeri, pentru că nu a ştiut să gestioneze criza internă din cadrul organizaţiei judeţene. Stănculescu se poate considera răzbunat, Mihai Persu, vânătorul de funcţii din PC a pierdut şefia partidului în favoarea unui apropiat de-al său, iar PSD a pierdut posibilitatea de a controla PC-ul la alegerile viitoare, voturile fiind direcţionate către PNL. DANA NEDESCU

image_pdfVezi ca PDFimage_printPrintează articolul

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.