Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Buldogul Blaga iese la atac: „Din cauza lui Ponta sunt 4.400 de noi şomeri în Vâlcea”

Prezent la Vâlcea pentru o vizită de lucru, preşedintele PDL – Vasile Blaga, a lansat un atac dur la adresa guvernului condus de Victor Ponta. „Buldogul” spune că Vâlcea este unul dintre judeţele care suferă cel mai mult în urma politicilor duse de PSD: „Avem de-a face cu cea mai coruptă şi putredă putere de după 1990, cu cel mai corupt guvern de după 1990. Jumătate din foştii membrii ai acestui guvern sunt la puşcărie, cealaltă jumătate are mari probleme cu legea. Mai departe, Victor Ponta este total la mâna baronilor locali, e clar. Depinde de ei şi îi apără de braţul lung al legii, în orice ocazie şi fac aprecieri absolut incredibile la adresa justiţiei. Având atâtea probleme, nu guvernează, iar când o face, o face prost. Cel mai bun exemplu este chiar la Vâlcea. Acum doi ani, vorbeam despre telenovela Ponta – Diaconescu, privatizarea Oltchim. Spuneam că este inacceptabil la Ponta să schimbe caietul de sarcini. Aţi văzut unde s-a ajuns, o mie de oameni au fost lichidaţi într-o singură zi. Acum, Ponta cel mai probabil se va lăuda cu ce noi spunem de doi ani şi am făcut în 2010. Ca să salvezi Oltchimul, trebuie să treci în proprietatea statului Arpechim, principalul furnizor de materii prime şi apoi să faci privatizarea în interesul naţional şi al vâlcenilor. Cred că va face acest pas şi va spune că e o mare realizare, fără să spună că e singura soluţie. Viorel Ponta a promis un milion de locuri de muncă dar anul trecut s-au înregistrat, în plus, peste 48.600 şomeri, vorbesc de date oficiale. Unul dintre principalii beneficiari, între ghilimele, sunt vâlcenii. Aici s-au pierdut 4.100 de locuri de muncă iar numărul de şomeri a crescut cu 4.400. Au mai spus că vor reduce taxele şi impozitele şi au introdus peste 30 de taxe şi impozite noi. Se laudă că au reîntregit salariile dar uită să spună că scot din buzunarele fiecărui salariat 230 lei, din cel al pensionarului 100 şi a şomerului 350. Pentru Vâlcea, guvernarea Ponta înseamnă cu 400 lei un salariu mai mic decât media naţională, înseamnă cu 14% producţia industrială mai mică decât media şi o pensie mai mică cu 62 lei decât media naţională. În plus, Şova îşi pune semne de întrebare dacă va face sau nu cel mai dorit segment de autostradă din România: Piteşti – Râmnicu Vâlcea. Asta ar însemna că respecte criteriile Comisiei Europene. Cel mai mare trafic aici este. Şova vorbeşte despre autostrada spre casa lui Dragnea, eventual şi a lui Oprişan de la Vrancea”.