Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!
FOTO: www.cuzanet.ro

ALEGERI LOCALE 2016: S-a semnat contractul pentru tipărirea buletinelor de vot la Vâlcea

FOTO: www.cuzanet.ro

Astăzi, la ora 12.00, a fost organizată o videoconferinţă la nivel teritorial cu prefecţii, comisiile tehnice judeţene, precum şi cu şefii structurilor care vor asigurarea ordinea şi liniştea publică. La această sesiune live a participat şi prefectul de Vâlcea, Radu Renga. Elementul de noutate pentru această campanie electorală îl reprezintă sistemul informatic de monitorizare a prezenţei la vot şi de prevenire a votului multiplu. Acest sistem a fost realizat de AEP (Autoritatea Electorală Permanentă) şi STS (Serviciul de Telecomunicaţii Speciale). Este un sistem extrem de util pentru semnalarea în timp real a intenţiei de vot multiplu şi de asemenea, ajută foarte mult la monitorizarea în timp real a prezenţei la vot.

Au fost făcute toate etapele de pregătire pentru punerea la punct a acestui sistem informatic. Se vor efectua trei testări, în condiţii cât mai apropiate cu cele de la vot, pentru a se face toate ajustările necesare. Prima testare va avea loc pe 22 mai. În acest fel se doreşte să fie descoperite eventualele vulnerabilităţi ale acestui sistem. Pentru alegerile locale din acest an vor fi organizate 18,616 secţii de votare şi, după cum bine ştim, se va vota doar în localitatea de domiciliu sau de reşedinţă. Bugetul alocat alegerilor locale, din anul 2016, este de 350.663.000 lei. Alocarea sumelor de la bugetul de stat se realizează prin bugetele Ministerului Afacerilor Interne, Secretariatul General al Guvernului, Autorităţii Electorale Permanente şi Serviciului de Telecomunicaţii Speciale.

În baza solicitărilor făcute de instituţiile prefectului, M.A.I a efectuat deja virările de credit bugetar în limita fondurilor aprobate. În planul asigurării ordinii şi liniştii publice, M.A.I. a elaborat deja planul general. În acest sens vor fi detaşaţi 50.000 de poliţişti şi jandarmi. Toate activităţile aferente procesului electoral sunt în calendar. La nivel teritorial nu există probleme deosebite de semnalat. În judeţul Vâlcea toate termenele sunt respectate, până în prezent, şi astăzi a fost semnat contractul cu firma care va tipări buletinele de vot. Firma este din Târgu Jiu, şi a fost aleasă prin SEAP. Am avut două firme solicitante, ambele au corespuns tehnic şi a fost aleasă cea cu preţul cel mai mic.