Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Săptămâna pe scurt – de la lume adunate, 6 iulie 2017

• Scene demne de cascadorii râsului în Mihăeşti. Trupele NATO au fost invadate de oi! • Tentativă de jaf ca-n filme, în Râmnicu Vâlcea. În week-end-ul ce tocmai a trecut a avut loc o spargere la un schimb valutar şi un magazine de haine, situate vizavi de complexul Dovali. • În data de 1 iulie 2017, la 45 de ani de la înființarea Spitalului Județean de Urgență Vâlcea, dr. Radu Dobrescu a primit Diploma de Excelenţă. • Fostul preşedinte al AEP, vâlceanca Ana Maria Pătru a fost audiată la Comisia parlamentară pentru controlul activităţii SRI • Umilință maximă suferită de liberalii vâlceni la ziua comunei Roșiile • Am ajuns să ne bucurăm că elevii vor beneficia de manuale.

• Scene demne de cascadorii râsului în Mihăeşti. Trupele NATO au fost invadate de oi! Soldaţii americani prezenţi în judeţul nostru, în cadrul exerciţiului multinaţional SABER GUARDIAN 17, au avut parte de o confruntare cu adevărat neobişnuită: Au fost “invadaţi” de oi! Pentru scoaterea mioarelor dintre blindate a fost nevoie de ajutorul angajaţilor primăriei, deoarece se pare că olteneasca şi engleza nu prea au multe în comun! Locuitorii din comuna Mihăeşti au fost informaţi de autorităţile locale că în perioada 10 – 20 iulie, pe izlazul Negreni, vor ateriza mai multe elicoptere de tip Black Hawk şi Chinook.

• Tentativă de jaf ca-n filme, în Râmnicu Vâlcea. În week-end-ul ce tocmai a trecut a avut loc o spargere la un schimb valutar şi un magazine de haine, situate vizavi de complexul Dovali. Pentru a ajunge la seiful din casa de schimbul valutar, hoții au pătruns prima dată în magazinul de lângă el, după care au spart zidul comun. Se pare că hoții nu au reușit să fure nimic din magazinul de schimb valutar, deoarece după ce au ajuns la seif, senzorii montați pe el au declanșat alarma. La auzul alarmei, hoții au fugit mâncând pământul! În data de 1 iulie 2017, la 45 de ani de la înființarea Spitalului Județean de Urgență Vâlcea, dr. Radu Dobrescu a primit Diploma de Excelenţă. Festivitatea, care a avut loc în Sala de Spectacole a Consiliului Judeţean, a fost organizată de către Consiliul Județean Vâlcea în colaborare cu doctorul Radu Dobrescu și actualul manager al SJU Vâlcea, dr. Dan Ponoran. În cadrul festivității au ținut cuvântul managerul SJU Vâlcea, dr. Dan Ponoran, președintele CJ Vâlcea, Constantin Rădulescu, edilul Mircia Gutău, prefectul Florian Marin și dr. Radu Dobrescu.

• De departe unul dintre cele mai emoționante momente ale acestui eveniment a fost acordarea Diplomei de Excelenţă doctorului Radu Dobrescu. După cum probabil se știe, dr. Radu Dobrescu a fost primul director al Spitalului Județean Vâlcea. Iată ce a declarat președintele CJ, Constantin Rădulescu, în cadrul festivității: “Vreau să închei cu un gest minor, dar pe care îl fac din suflet și cu întreaga prețuire pentru dl. dr. Dobrescu. (…) Constantin Rădulescu președintele CJ Vâlcea, face un gest în numele CJ și al tuturor colegilor consilieri județeni, și îi acordă dlui. dr. Radu Dobrescu, părintele gastroenterologiei vâlcene, pentru bogata și excepționala sa activitate dedicată sănătății și pentru valoroasa contribuție la prestigiul SJU Vâlcea, diploma de excelenţă”!

• Fostul preşedinte al AEP, vâlceanca Ana Maria Pătru a fost audiată la Comisia parlamentară pentru controlul activităţii SRI. „Am procedat, în data de 27.06.2017, la audierea fostului preşedinte AEP Ana Maria Pătru. Ne-a cerut şi am respectat acest lucru – să nu o expunem public şi nu a vrut să comunice nimic cu presa. Ne-a prezentat mai multe documente, a fost audiată circa o oră în cadrul şedinţei noastre. Vom face analiza documentelor prezentate şi urmează probabil să o chemăm din nou la audiere în luna septembrie, odată cu începerea sesiunii parlamentare”, a precizat Ţuţuianu, într-o conferinţă de presă, la Parlament. De asemenea, ‚Ţuţuianu a menţionat că Ana Maria Pătru a pus la dispoziţie foarte multe documente care trebuie studiate. „Sunt documente pentru care dânsa a considerat că sunt utile cu susţinerea la ceea ce a prezentat în scrisoarea adresată Comisiei parlamentare de anchetă a alegerilor”, a spus el.

• Umilință maximă suferită de liberalii vâlceni la ziua comunei Roșiile! Primarul Doru Diaconu a invitat pe toată lumea la prima ediție a manifestării, care a avut-o ca invitat special pe celebra Maria Ciobanu. Cum era de așteptat, Cristian Buican a trimis o echipă numeroasă în localitatea vâlceană, printre penelisti aflandu-se Victor Stănculescu, Sami Vâlcu, Aurel Simion, care este și fiul al satului, dar și alți consilieri județeni și membri PNL. Aceștia au stat alături de edili și organizatori până la venirea Mariei Ciobanu și a lui Ionuț Dolănescu, luând parte și la ședința festivă în care cântăreața a primit titlul de cetățean de onoare. Imediat după ședință, solista a făcut poze cu fanii și a dat interviuri, fiind felicitată și de către liberali, doar printr-o îmbrățișare și un pupic pe obraz. Mult mai eleganți au fost, însă, social-democrații în frunte cu șeful PSD Vâlcea, Constantin Rădulescu. Pesedistul nu a venit cu mâna goală, ci cu un buchet de flori pe care i l-a oferit solistei pe scenă, în fața penelistilor umiliți. Ca să fie treaba treabă, Costi a acordat o diploma de excelență Mariei Ciobanu și una și edilului Doru Diaconu, fiind prima acordata unui primar liberal. Apoi, pesediștii s-au retras, în timp ce peneliștii au rămas la șpriț și la sărmăluțe. Am ajuns să ne bucurăm că elevii vor beneficia de manuale. Ministrul Educației Naționale, Liviu Marian Pop, a susținut marți, 4 iulie, o videoconferință cu inspectorii școlari generali privind chestiuni de etapă în sistemul de învățământ preuniversitar.

• Pop a anunțat că își propune eficientizarea procesului de evaluare în sistemul de învățământ preuniversitar, în acest sens urmând a fi organizate întâlniri cu parteneri ai Ministerului Educației Naționale (MEN). ”Ne dorim o formulă de evaluare modernă, care să includă soluții tehnologice la zi și care să nu mai genereze suprasolicitare și disfuncționalități”, a declarat ministrul Educației. În același timp, cei prezenți au fost informați despre finalizarea evaluării proiectelor de manuale pentru clasa a V-a, licitația organizată de Ministerul Educației prin Centrul Național de Evaluare și Examinare fiind în acest moment în grafic. ”Există toate premisele pentru ca elevii claselor a V-a să aibă manualele pe bănci la începutul anului școlar și le mulțumesc tuutror celor care s-au implicat în acest proces”, a mai declarat ministrul Liviu Marian Pop. În paralel cu această procedură, sunt avute în vedere revizuirea/actualizarea programelor școlare pentru învățământul primar și elaborarea programelor școlare pentru ciclul liceal.